Fumatul pasiv crește riscul de degradare a funcțiilor cognitive, cum ar fi memoria, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de cercetătorii britanici și americani, publicat, vineri, în British Medical Journal (BMJ), citat de AFP.
Studiile anterioare au arătat că fumatul este un factor de risc în ceea ce privește degradarea capacității cognitive.
În cadrul noului studiu, realizat de cercetătorii de la Universitatea Cambridge și Universitatea Michigan, a fost măsurat nivelul de cotinină (produs secundar al nicotinei) din eșantioanele de salivă prelevate de la 5.000 de adulți nefumători, cu vârsta peste 50 de ani.
Cotinina este un metabolit al nicotinei care poate fi utilizat drept indicator al expunerii la fumul de țigară, pentru că rămâne în sânge mai mult de 24 de ore.
De asemenea, participanții la studiu au fost supuși unor teste neuropsihologice pentru evaluarea capacității de memorare, de efectuare de calcule, dar și a „fluenței” verbale.
Cercetătorii au descoperit că riscul de degradare a capacității cognitive crește direct proporțional cu nivelul de cotinină din organism. Asocierea dintre cele două a fost observată atât la persoanele care nu au fumat niciodată, cât și la cele care fumează de mult timp.
Printre explicațiile posibile, cercetătorii au notat că fumatul pasiv poate favoriza maladii cardiace, iar acestea, la rândul lor, cresc riscul de probleme în dezvoltarea cognitivă, dar și de dezvoltare a demenței.