Femeile care fumează în timpul sarcinii contribuie la scăderea fertilității copiilor de sex masculin, pentru că acest viciu afectează o genă cheie din testicule care contribuie la formarea spermei, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de cercetătorii britanici, informează BBC.
Cercetătorii de la Universitatea din Aberdeen spun că fumatul afectează negativ și dezvoltarea testiculelor.
Cercetătorii știu de mai multă vreme că fumatul afectează fertilitatea viitorului copil dar, până recent, nu s-a știut ce mecanism stă în spatele acestui fenomen.
Fumatul provoacă scăderea nivelului unei gene numite DHH, care joacă un rol cheie în dezvoltarea testiculelor și a cantității de spermă. Cercetătorii spun că testiculele mici sunt asociate cu un nivel scăzut de spermă, potrivit studiului publicat în Journal of Clinical Endocrinology and Metabolism.
Cercetătorii au examinat 22 de fetuși umani, cu vârste cuprinse între 11 și 19 săptămâni, analizând nivelurile a 30 de gene cu rol cheie în dezvoltarea testiculelor. Singura genă cheie care a manifestat schimbări semnificative a fost DHH. În cazul femeilor care au fumat zilnic peste 10 țigări în timpul sarcinii, fetușii prezentau un nivel al DHH cu 50% mai scăzut decât la cei ai mamelor nefumătoare.
Profesorul Paul Fowler, coordonatorul studiului, a declarat: „Studiul nostru este unul preliminar și trebuie să mai analizăm această asociere”.
Profesorul Allan Pacey, expert la Universitatea din Sheffield și secretar al British Fertility Society, a declarat: „Fertilitatea masculină este decisă de ceea ce se întâmplă în uterul mamei. Studii anterioare au demonstrat că și pesticidele din apa potabilă și carnea de vită pot avea impact asupra fertilității”.
Cercetătorii spun că acest studiu este o dovadă în plus care vine în sprijinul recomandării de a renunța la fumat pe timpul sarcinii.
Avertizare
Fumatul în timpul sarcinii afectează fertilitatea copiilor de sex masculin




