Fumatul este permis și în anunțurile mortuare

Zăboveam, iernile trecute, lungind o cană de vin fiert, într-o cârciumioară cochetă, aflată pe marginea unui parc întins, aproape de mine. Patronul, un tip cu pregătire fină, de psiholog, avea conversație aleasă – ne ducea la astre cu muzică pentru cunoscători -, dar profilul său de om de afaceri rămânea unul de șnapan.
Îi cereai, de pildă, o vodcă Finlandia, iar el îți aducea o putoare îndoită cu apă, ca să te fraierească la buzunări… Umbla de la masă la masă cu țigara spânzurată în colțul gurii, aidoma chitaristului Keith Richards de la Rolling Stones, îți capta momentul când te pileai puțin, ca la urmă să te îngreuneze la notă de să nu te vezi…
Era de profesie psiholog, cum am zis, dar nu știa o boabă din psihologia celui care trage seara la intimitatea unei găurici cu coniac și ceai. Era localul lui, construit în propria casă, dar se purta ca și cum ar fi fost al unui dușman. Însă, peste toate, crâșmulița era centrată în jurul unei sobe care-ți încălzea sufletul cu lemne leneșe, iar dacă te aflai într-o companie gingașă, treceai cu vederea cusururile servirii.
Anul trecut, pe vremea asta, am găsit crâșmulița ferecată cu plasturele unui lacăt, fiindcă psihologul-crâșmar tocmai fusese doborât de un cancer pulmonar. Iar eu, în semn de doliu, am renunțat să mai trec pe acolo. Fiindcă, peste toate, îmi era drag omul.
La acest început de an însă, mi-am amintit de serile acelea blânde și de patronul – psiholog, care te ardea la buzunări cu vodca lui botezată și cu notele lui de plată umplute cu plumb. Am crăcănat ziarul și am citit anunțul care îl comemora de un an: câteva cuvinte bombastice din partea familiei, dominate de fotografia lui.
O fotografie din care se evidenția țigara spânzurată în colțul gurii, cum o poartă Keith Richards, de la formația Rolling Stones. Și de atunci mă tot gândesc… Băi frate, în țara asta, spre deosebire de țările lumii civilizate, se fumează peste tot: în baruri, în restaurante, în instituții publice… Chiar și în anunțurile mortuare.