Un incendiu care a creat panică a izbucnit la subsolul unui bloc din centrul municipiului Suceava. Locatarii scării de bloc, mai ales cei de la parter și etajul I, au resimțit un puternic miros de fum, însă, din fericire, toată lumea a ieșit afară la timp. Alarma de incendiu s-a dat ieri, în jurul orei 12.30, pompierii deplasându-se de urgență la fața locului, pe strada Mitropoliei, nr. 10, în apropiere de intersecția de la biblioteca județeană.
Pompierii de la Detașamentul Suceava au găsit un incendiu care a pus probleme deosebite, însă nu prin prisma focului propriu-zis, ci din cauza degajărilor de fum și gaze toxice.
La sosirea pompierilor, cei mai mulți locatari deja se autoevacuaseră. Pompierii au intervenit pentru a scoate afară un tânăr de 18 ani și pe bunica sa. Primul era ușor afectat de inhalarea de fum și a primit îngrijiri medicale la fața locului, de la personalul SMURD.
Colonelul Gheorghe Gagiu, șef Centru Operațional la ISU Suceava, care a coordonat intervenția la fața locului, a explicat: „A fost o intervenție dificilă, ne-am confruntat cu vizibilitate redusă, aproape de 0, și exista riscul foarte mare ca parte din locuitori să fie afectați. A fost o intervenție reușită, având în vedere că nu au fost persoane cu intoxicații de fum sau gaze toxice în urma producerii incendiului”.
Florin Bordeianu, președintele Asociației 1 Parc, care este și locatar al scării de bloc unde a izbucnit incendiul de la subsol, a declarat: „Pe mine m-a anunțat un locatar să vin că e foc la mine la scară. Ce știm este că focul a plecat de la subsol, un băiat care stă la bunica lui a reparat ceva la bicicletă, se pare că a dat foc la un plastic, a vrut să lipească”.
Polițiștii și pompierii aveau aceeași bănuială, că incendiul a pornit din boxa de la subsol, în care se afla un tânăr de 18 ani, care își repara bicicleta. Se pare că acesta ar fi dat foc unui cablu și a scăpat flacăra de sub control, din cauza numeroaselor materiale inflamabile din boxă.
Important, până la urmă, este că nu au fost pagube mai mari și nici victime care să aibă intoxicații majore cu fum și gaze toxice. Acest gen de incendii, la subsolul blocurilor, sunt foarte periculoase deoarece degajările de fum în scară și apoi în apartamente pot provoca victime.
La fața locului au ajuns și lucrători de la Delgaz Grid, care au întrerupt de urgență alimentarea cu energie electrică a scării de bloc.
Polițiștii și pompierii au continuat cercetările, pentru a stabili clar cauza incendiului.
Intervenție pompieri
Fum și panică într-un bloc din centrul Sucevei, după un incendiu la subsol
