Președintele LAPAR, Laurențiu Baciu, i-a reproșat ministrului Agriculturii, Stelian Fuia, lipsa de comunicare cu agricultorii și că nu răspunde la telefon, oficialul răspunzând că telefonul îi sună zilnic de peste 200 de ori și că dacă ar răspunde nu ar avea timp pentru activitățile curente.
„Știm cu toții că ministerul, așa cum îi spune și numele, se ocupă de agricultură. Cel puțin la prima vedere. Și atunci normal ar fi ca cei care lucrează acolo să se ocupe de toate problemele care sunt în agricultură. Și aici vine întrebarea: cu ce ocupă dânșii dacă niciodată n-au timp să stea de vorbă cu agricultorii? Tot timpul suntem ocupați, facem câte o întâlnire de ochii lumii și fixăm 20 de minute și de la intrarea în sală spunem: «haideți repede, că am o altă întâlnire». (…) Domnule ministru, în afară de faptul că aprecierile sunt bune din partea colegilor, aveți totuși o problemă, nu puteți avea numai calități bune: nu prea răspundeți la telefon”, a declarat vineri președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România LAPAR, la seminarul Mediafax Talks about Agriculture.
În replică, ministrul a afirmat că dacă ar vorbi la telefon nu și-ar putea exercita atribuțiile.
„Ne-am văzut de patru ori în total într-o lună de zile. Telefonul meu sună de peste 200 de ori pe zi. Și telefonul e deviat pe birou. Dacă aș vorbi la telefon n-aș face nimic altceva. Dacă preferați un ministru care să vă răspundă la telefon și să nu facă nimic, nu sunt eu acela”, a spus Fuia.
Ministrul a mai spus, răspunzând altor chestionări din sală, că va onora întâlnirile cu fermierii în măsura în care programul o va permite.
„N-am refuzat nicio întâlnire cu fermierii. Oriunde este planificat și pot participa, particip. (…) Întotodeauna am fost între fermieri”, a spus oficialul.
Baciu a criticat activitatea ministerului Agriculturii și lipsa de performanță și eficiență din ultimii 20 de ani.
„Au trecut 20 de ani, au trecut 20 de miniștri la Ministerul Agriculturii, câte unul pe an. Fiecare din ei a venit cu idei care mai de care mai năstrușnice. Persoanele de față se exclud. Nu s-a reușit o strategie măcar de o campanie agricolă în toată această perioadă, s-a mers haotic, s-au cheltuit banii, așa puțini cum au fost, cu nemiluita, și total aiurea”, a spus Baciu, menționând că în ciuda reproșurilor, producătorii nu și-au pierdut speranța în capacitatea lui Fuia.
Printre problemele grave din agricultură, șeful LAPAR a menționat nivelul redus al subvențiilor, cele mai mici din Europa raportat la suprafața țarii, fărâmițarea terenurilor, distrugerea sistemului de irigații, dificultățile legate de accesarea fondurilor europene și cheltuielile ineficiente.
Fuia a afirmat că Ministerul Agriculturii contribuie în fiecare an 1,5 miliarde euro în subvenții, de la plățile pe suprafață, bani europeni, plățile complementare și plățile la animale.
„În privința irigațiilor, nu cred că îmi puneți mie în cârcă acum tot ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani”, a spus Fuia.
Oficialul a mai spus că de când a preluat funcția de ministru, nimeni nu a stat mai mult de zece minute în biroul său.