Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, i-a îndemnat pe agricultorii suceveni să se asocieze, pentru a putea să-și vândă mai bine produsele. Fuia a spus că Suceava este unul dintre județele cu cele mai mari producții de cartofi, însă acestea se realizează pe suprafețe mici de teren.
„Există o dispută permanentă că nu avem produse românești, legume sau fructe, pe rafturile supermarketurilor. Și este adevărat, importăm încă foarte mult. Însă nici un supermarket nu o să vină să cumpere cu sacoșa de la dumneavoastră”, a precizat Stelian Fuia.
El a mai spus că agricultorii ar trebui să se asocieze și să-și construiască depozite de colectare, sortare și ambalare a produselor agricole, astfel încât acestea să poată fi vândute mai bine pe piață. „Altfel o să rămânem la această dispută producători-supermarket, și o să continum să vindem ce producem din portbagaj, în piețele de duminică sau de sărbători”, a declarat ministrul Agriculturii.
Stelian Fuia a ținut să sublinieze că „asociația nu a omorât pe nimeni până acum”, sugerându-le agricultorilor că în asociere pot să câștige mai mult. „Numai așa putem să facem din agricultură un motor de creștere economică constantă. Nu să funcționeze numai când ne dă Dumnezeu ploaie. Norocul și-l mai face și omul”, a încheiat Stelian Fuia.