De la Dan Voiculescu nu am mari așteptări, așa că atunci când mă uimește, trebuie să comită gogomănii serioase. Voiculescu este tipul de negustor șmecher care se descurcă în orice regim. Pe vremea lui Ceaușescu colabora cu Securitatea și făcea afaceri în numele statului român, apoi un afacerist misterios care lucrase bine cu Securitatea l-a îmbogățit, lăsându-i averea moștenire (așa au unii noroc!). După care și-a folosit cu succes trustul de presă să intre în politică, a devenit proprietar de ministere și tot așa. Cum ziceam: un negustor șmecher.
Ce nu am înțeles niciodată sunt aerele sale de academician. Omul nu le are cu teoria, e limpede. E destul să pui mâna pe una din cărțile pe care le produce cu încăpățânare să-ți dai seama că sunt compilații stângace și reinterpretări din ce au scris alții, în general teorii marginale și serios depășite. De ce o avea nevoie un om bogat și puternic să se facă de râs? Acesta este unul dintre misterele minții umane. Mai mult chiar, acum câțiva ani se lăuda că face un masterat în Marea Britanie. La o privire mai atentă s-a dovedit că era vorba despre o universitate fantomă, care nu apărea nici în clasamentul primelor 100 de acolo. Serios, de ce o fi avut nevoie de așa ceva?
Zilele trecute, Voiculescu s-a dat iar în stambă. Și-a organizat un simpozion la Academia Română. Cum tot premiază academicienii în numele fundației sale, nu i-a fost foarte greu. Deci, Voiculescu s-a văzut la Academie, unde trebuia să furnizeze nici mai mult nici mai puțin decât soluții pentru criza economică globală. Dacă tot s-a trezit în cercuri selecte, nu s-a putut abține: a spus că există un guvern mondial economic care a declanșat și gestionează criza. Eu unul aș fi fericit să fie așa: măcar ar ști cineva sigur ce se întâmplă și cum se va termina. Din păcate, nu controlează nimeni această criză, iar cauzele nu sunt un mister decât pentru cei care nu vor să citească.
Oricum, așa ceva te compromite în cercurile academice serioase, dar se pare că atunci când îți comanzi simpozion la Academie poți să spui liniștit ce vrei. Printre alte propuneri pentru România, Voiculescu vrea să concesioneze Delta Dunării pe 300 milioane de euro. Era atât de simplu și totuși nu se gândise nimeni!
Cum o fi să ai atâția bani, atâția oameni deștepți lucrând pentru tine prin firme și trusturi de presă și tu să ții cu tot dinadinsul să confirmi zicala aia cu prostul care nu e prost destul până nu e și fudul.
Dar nu Dan Voiculescu e problema, ci un sistem întreg care a făcut dintr-un personaj de o asemenea calitate intelectuală un ”înțelept” al zilei. Cum s-or fi simțit cercetătorii economiști de la Academie, oameni care altfel participă la schimburi de idei serioase, când ascultau elucubrațiile omului care și-a tras diplomă de la o cutie poștală? Probabil că foarte curând onorabilul domn Voiculescu va fi primit în rândurile ”nemuritorilor”. De ce nu?