Ar trebui cerute scuze pentru impardonabilul titlu de mai sus (B.O.R. însemnând Biserica Ortodoxă Română), dar nu fac decât să reproduc titulatura unui „tablou” dintr-o expoziție publică. Junele artist se numește Tara și revine la Iași spre a expune picto-colajele sale ce prezintă „o stare de fapt oribilă pe ansamblu”. E dreptul lui. O posibilă definiție spune că „arta este ceva intim, care devine public”; dacă asta-i viziunea lui Tara asupra lumii în care viețuiește, să concedem că „schizofrenia realității” (citat din caietul expoziției) poate constitui și o provocare rodnică în plan artistic. Deocamdată, rețeta utilizată de expozant este teribil de simplă: se ia un simbol consacrat, fie el personaj istoric, urbe, țară, sfânt, idee, mit, și se prăvale cu cracii în sus ( încerc să adaptez limbajul la cel al expoziției) în registrul bășcălios-balcanic, prin apelarea la „ estetica ororii”. În sprijinul demersului, critica de finețe, deschidere și curaj aduce cazul italianului Maurizio Cattelan, autorul „instalației” ce-l înfățișează pe Papa Paul doborât de un meteorit. Tema a reluat-o nu de mult plasticianul clujean Ciprian Mureșan, care l-a înlocuit pe Papă cu… Teoctist. Sugestiva „instalație” cu pricina, Cattalan a vândut-o, în 2003, cu 3 milioane de dolari. Mureșan, din câte știu, încă mai așteaptă oferte. Pilduitoarea conduită artistică a lui Cattalan („prefer să fiu atacat decât ignorat”) se întemeiază pe provocare cu orice chip. Într-o bună dimineață, milanezii au descoperit, cu oroare, trei copii spânzurați de crengile unui castan. Panica s-a risipit abia după ce s-a constatat că nu era vorba decât de o operă plastică marca Maurizio Cattalan. Același neliniștit artist, cu prilejul unui vernisaj, a îngropat până la jumătate un yogin, preschimbându-l în exponat, ș.a.m.d. Autohtonului Tara, provocarea i se pare prea puțin, motiv pentru care încearcă să șocheze violent și definitiv. Îngrijorat că mesajele puse-n cadră n-ar fi destul de limpezi, introduce texte. De pildă, grafica înfățișând doi porci are titlul mare, cu aldine „POLITICIAN=PORK”. Numele țării noastre, România, este cufundat într-o mizerie maronie de rahat (Dinescu i-ar spune altfel). Iașul este văzut ca imperiul șobolănimii și bețivănelii generalizate, pretutindeni, pe etichetele sticlelor scrie VOTCĂ – ceea ce ar putea sugera o incompletă documentare în patria băutorilor de vin. Pe Ștefan cel Mare îl vedem în timpul unei partide de „sex medieval”… Totul este coborât în penibil și derizoriu, într-o bășcălie groasă, golănească, de neam prost. Caietul program (unde se publică același articol în două variante – probabil, tot o provocare) îl creditează pe Tara cu capacitatea de „a iubi și a urî în aceeași măsură”. N-am putut desluși, pe simeză, decît dragostea… pentru ură și cu greu am putut bănui pasul de la simplă provocare către artistic și artă. Are însă cine s-o facă în critica de specialitate. N-aș zice, Doamne păzește, că astfel de expoziții sunt imposibile, inutile, demne de interzis. Au rostul și locul lor. Regret doar că oaspetele Iașului, venit de la Sibiu, capitală culturală europeană, n-a avut aici a observa decât „bădărănismul îmbinat cu un naționalism prăfuit încă de cum am ajuns în gară.” De fapt (și-n toate) Tara se cuvine sincer compătimit.