FT: Demisia lui Emil Boc s-ar putea dovedi o manevră politică a lui Traian Băsescu



Demisia premierului Emil Boc s-ar putea dovedi o „manevră politică disperată” orchestrată de președintele Traian Băsescu, scrie blogul Financial Times, într-un material cu titlul „România: Băsescu aruncă zarurile”.
„Premierul României, Emil Boc, a demisionat luni, fiind liderul politic din Uniunea Europeană ce devine cea mai recentă victimă a crizei economice, primul din estul Europei”, scrie blogul FT.
„Emil Boc poate părea un lider care își abandonează funcția pe fondul protestelor. Dar plecarea sa s-ar putea dovedi o manevră politică disperată orchestrată de principalul susținător, președintele Traian Băsescu”, explică FT.
„Băsescu l-a numit în funcția de premier interimar pe actualul ministrul al Justiției, Cătălin Predoiu. Dar, dat fiind că Predoiu este singurul politician independent din Guvern, este puțin probabil să se afirme ca un nou lider capabil să reconstruiască susținerea coaliției liberale, cu atât mai puțin să impună schimbări radicale”, adaugă FT.
„Mai probabil este ca, în contextul apropierii alegerilor locale în vară și a parlamentarelor, în noiembrie, politicienii din coaliție să încerce să privească spre circumscripțiile electorale și să se teamă de prețul politic pe care riscă să îl plătească din cauza reformelor nepopulare. Este posibil ca Boc să fi demisonat pentru că se săturase. Dar este mai probabil ca el și Băsescu să încerce regruparea forțelor în perspectiva alegerilor. Noul prim-ministru ar putea reuși acum să se distanțeze puțin de programul de austeritate. (…) Manevra i-ar permite lui Băsescu să demonstreze că este receptiv la solicitările opiniei publice”, consideră Financial Times.