FSLI:Guvernul nu înțelege că acordarea a 6% din PIB educației nu este un moft, ci o reală necesitate



Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) susțin că prin propunerea de a amâna cu doi ani, până în 2014, finanțarea sistemului educațional cu minimum 6% din PIB Guvernul nu înțelege că aceste fonduri nu reprezintă un moft, ci o reală necesitate.
Potrivit reprezentanților FSLI, din păcate, ca în fiecare an, sistemul educațional românesc este subfinanțat, în condițiile în care învățământul are nevoie acum de fonduri consistente pentru infrastructură și pentru motivarea resursei umane.
„Dacă analizăm Legea bugetului pentru 2011, constatăm că educația a primit aproximativ 3 la sută din PIB, în condițiile în care media procentului din PIB în țările UE este de circa 5,2 la sută. Investițiile din acest sector începute în anii trecuți vor fi, în cele mai multe cazuri, conservate și în anii următori întrucât fondurile destinate acestora sunt insuficiente”, au declarat reprezentanții federației sindicale.
Aceștia susțin că România nu a avut un prim-ministru care să fie conștient că, fără modernizarea educației, această țară nu se poate dezvolta.
„Ar trebui măcar de această dată să luăm exemplul țărilor care ne sunt superioare, că a investi în educație înseamnă a acorda o șansă în plus poporului, pentru o viață mai bună”, au mai spus reprezentanții FSLI.
Guvernul va amâna cu doi ani, până în 2014, termenul impus prin lege de la care trebuie să asigure finanțarea sistemului educațional cu minimum 6% din PIB, justificând că alocarea fondurilor la acest nivel impune un efort bugetar total suplimentar de peste 46 miliarde lei în anii 2012 și 2013.
Amânarea termenului este prevăzută în Strategia fiscal-bugetară a Guvernului pentru perioada 2012-2014, obținută de MEDIAFAX.
Noua lege a educației naționale, publicată în Monitorul Oficial la începutul acestui an, stabilește că pentru finanțarea educației naționale trebuie alocat anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din Produsul Intern Brut al anului respectiv. În același timp, pentru activitatea de cercetare științifică trebuie alocat anual de la bugetul de stat minimum 1% din Produsul Intern Brut al anului respectiv.
Aceeași lege stabilește că aceste prevederi trebuie să intre în vigoare la 1 ianuarie 2012.
Strategia Guvernului relevă însă că termenul va fi amânat cu doi ani, până în 2014, cu argumentul cheltuielilor bugetare ridicate.
„Aplicarea acestor măsuri ar presupune un efort bugetar suplimentar în anul 2012 de 22,4 miliarde lei și de 23,7 miliarde lei în anul 2013”, se arată în document.
Strategia a fost aprobată în ședința de miercuri a Guvernului.