Aproximativ 300 de membri ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) vor picheta, vineri, sediul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS), apoi se vor alătura manifestanților din Piața Universității.
Secretarul general al FSLI a precizat că sindicaliștii au obținut autorizație pentru ca 300 de persoane să picheteze de la ora 15.00 la ora 16.00 sediul MECTS, după care se vor îndrepta spre Piața Universității pentru a se alătura celorlalți protestatari.
FSLI a anunțat, marți, că își consultă membrii de sindicat în această săptămână pentru declanșarea grevei generale din 23 ianuarie, fiind nemulțumiți că în 2012 nu se acordă nicio majorare salarială pentru salariații din educație, care nu își pot recupera reducerea cu 25 la sută.
Sindicaliștii sunt nemulțumiți și de eșalonarea plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, până în anul 2016, de prorogarea, până la data de 1 ianuarie 2013, a alocării, pentru finanțarea învățământului a minimum 6 procente din produsul intern brut al anului respectiv, a subliniat Liviu Pop.
De asemenea, președintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că membrii pe care îi reprezintă vor decide săptămâna viitoare dacă la sfârșitul lunii ianuarie vor recurge la proteste de stradă sau greva generală, având în vedere scăderea nivelului de trai.