FSLI: Salariații din învățământ, cei mai săraci angajați din România, veniturile au scăzut cu 28,49%



Salariații din învățământ au devenit cei mai săraci angajați din România, după ce salariile din domeniu au scăzut cu 28,49 la sută în luna martie 2011, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, informează, joi, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), citând date oficiale.
FSLI precizează că, potrivit datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, salariile din învățământ au înregistrat o scădere cu 28,49 la sută în luna martie 2011 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
„Prin urmare, un profesor debutant are un salariu net de 660 de lei, un profesor cu grad didactic II și o vechime de 10 ani are un salariu de 805 lei, iar un profesor cu grad didactic I și 25 de ani vechime are un salariu de 1.100 de lei. Aplicarea Legii de salarizare în 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar lovește până și în mamele din învățământ”, se arată într-un comunicat al FSLI remis agenției MEDIAFAX.
FSLI precizează că unui cadru didactic cu o vechime de nouă ani care intră în concediu pentru creșterea copilului nu i se mai consideră vechime efectivă în învățământ, așa cum prevedea vechea legislație, perioada din timpul concediului de maternitate și nu mai poate beneficia de sporul de stabilitate, de 10 la sută, pe care ar fi trebuit să îl primească la o vechime efectivă de 10 ani.
„Guvernul României a reușit, prin toate măsurile aplicate în ultimii ani, să transforme angajații din învățământ în cerșetori. Este inadmisibil ca un cadru didactic să fie cel mai prost plătit angajat din țară, în condițiile în care responsabilitățile pe care le are sunt extrem de mari. Vă întrebăm, domnilor guvernanți, cum poate un profesor să mai impună respect în fața elevilor și a societății, dacă nu are cu ce se hrăni, nu are bani de cărți sau de haine și nu își poate achita cheltuielile lunare de întreținere? Nivelul salariilor arată, încă o dată, disprețul guvernanților față de salariații din sistemul de învățământ”, a declarat președintele FSLI, Simion Hancescu.