FSLI susține că prin demisia ministrului Educației Naționale, Valentin Popa, sistemul național de învățământ nu trebuie să fie destabilizat. FSLI cere Guvernului să propună cu “mare responsabilitate” persoana care va conduce ministerul Educației, precizând că acesta trebuie să fie un profesionist.“Considerăm că educația din România are nevoie de stabilitate și de coerență în măsurile care vor fi întreprinse în perioada următoare. O reformă reală în sistemul de învățământ nu poate fi făcută cu schimbări de la o zi la alta și cu oameni care nu pot continua proiectele care au fost deja discutate cu partenerii sociali”, se arată într-un comunicat de presă trimis, joi, de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).Federația face un apel către reprezentanții Guvernului, astfel încât să propună cu “mare responsabilitate” persoana care va ocupa portofoliul de la Educației“Trebuie să fie un profesionist, un bun cunoscător al sistemului de învățământ, un om onest, transparent și deschis dialogului social, care își dorește ca școala românească să evolueze și care nu ocupă doar o funcție politică”, se mai arată în comunicatul de presă.Sursa citată mai precizează că este importantă colaborarea între factorii de decizie, asociațiile de părinți, asociațiile de elevi și federațiile reprezentative din educație. “Orice schimbare nepotrivită poate să bulverseze cursul unor proiecte care au fost demarate. Nu avem nevoie de bâjbâieli în măsurile noului ministru al Educației Naționale, ci de un partener interesat în mod real să ajute educația”, a declarat președintele FSLI, Simion Hancescu.Valentin Popa a declarat, pentru MEDIAFAX, că a demisionat din funcția de ministru al Educației deoarece nu este de acord cu solicitarea UDMR de modificare a ordonanței privind desfășurarea orelor de limba română la clasele cu predare în limbile minorităților.