FSLI, lui Băsescu: Sunteți autorul moral al imoralității din învățământul românesc



Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) îi transmite președintelui Traian Băsescu că este „autorul moral al imoralității din învățământul românesc”, după promulgarea unor legi și reducerea cu 48 la sută a veniturilor angajaților din educație.
Într-o scrisoare adresată șefului statului și dată publicității, FSLI îi amintește președintelui că, în urmă cu doi ani, a promulgat o lege, asumată de guvernul de atunci, „care nu a reușit decât să aducă o nebuloasă în educația din România”.
„Vă reamintim că ați promulgat și o lege a salarizării (Legea nr. 221) în anul 2009, votată în unanimitate de Parlament și care nu este aplicată nici astăzi, deși toate instanțele judecătorești ne-au dat câștig de cauză. Și ce ne doare cel mai mult, ați redus cu 48 la sută veniturile celor din educație, venituri care nici acum nu au fost reîntregite”, se arată în scrisoare.
Reprezentanții FSLI mai arată că, fără o legislație corespunzătoare și cu un învățământ subfinanțat, nu va fi atinsă niciodată performanța pe care ei și-o doresc, nefiind posibilă stimularea celor mai buni absolvenți către meseria de dascăl.
„Cu siguranță, însă politicienii, din lipsă de preocupări intelectuale valoroase, vor continua să facă fel de fel de declarații jignitoare la adresa educației, uitând însă că «peștele de la cap se strică»”, se spune în încheiere.
Președintele Traian Băsescu a afirmat, vineri, la întâlnirea cu susținătorii săi de pe Facebook, că sistemul de educație românesc este ineficient, corupt, lipsit de exigență, iar majoritatea dascălilor sunt foarte slab pregătiți.