Subfinanțarea sistemului de învățământ, salariile din care nu se poate trăi și lipsa modernizării unităților de învățământ sunt principalele motive din cauza cărora oamenii bine pregătiți nu mai sunt atrași de acest domeniu, precizează, luni, Federația Sindicatelor Libere din Invățământ (FSLI).
FSLI precizează că rezultatele concursului național de titularizare demonstrează faptul că spre acest domeniu nu se mai îndreaptă oamenii bine pregătiți profesional, întrucât nu sunt motivați să facă acest lucru.
„Grila de salarizare care pornește de la 660 de lei, echivalentul unui salariu pe care îl primește muncitorul necalificat, este principalul motiv care ține departe de sistemul de învățământ candidații competitivi. Subfinanțarea sistemului de învățământ, salariile din care nu se poate trăi și lipsa modernizării unităților de învățământ sunt principalele motive care transformă acest sistem într-o «paria» pentru oamenii valoroși”, se arată în comunicatul remis agenției MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, statisticile Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului arată că numărul tinerilor care se îndreaptă către o carieră profesională a scăzut de la un an la altul. Astfel, dacă în anul 2008, din numărul total al candidaților, aproximativ 10.000 erau absolvenți de studii superioare ai acelui an, în anul 2011 numărul lor s-a redus la jumătate.
„Și în acest caz, motivul este același: nu poți face performanță într-un sistem care nu își respectă salariații”, se mai arată în comunicat.
FSLI face apel către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Guvernul României ca, în baza rezultatelor acestui concurs național, să ia toate măsurile necesare astfel încât sistemul de învățământ să devină unul atractiv pentru oamenii de calitate, menționând că, în caz contrar, pregătirea generațiilor viitoare de elevi va fi pusă sub semnul întrebării.
Secretarul de stat în Ministerul Educației, Oana Badea, a spus că la concursul de titularizare din acest an 32% dintre candidați au obținut note sub 5. Dintre aceștia, 52 au luat note de 1, jumătate fiind obținute la disciplina Educație fizică și sport.
De asemenea, 38% dintre candidați au obținut note între 5 și 7, ei având posibilitatea să ocupe posturile de suplinitori.
Alți 30% dintre candidați au obținut note între 7 și 10, astfel încât pot opta pentru un post titularizabil din lista posturilor și catedrelor vacante. Notă maximă au obținut 26 de candidați.
Secretarul de stat a prezentat situația rezultatelor la titularizare comparativ cu ultimii trei ani. Astfel, în 2008, ponderea celor care au obținut note sub 5 a fost de 18%, într 5 și 7 – de 37%, iar între 7 și 10 – 45%.
În 2009, note sub 5 au avut 17%, între 5 și 7 – 39%, iar între 7 și 10 – 44%.
În 2010, note sub 5 au obținut 23%, între 5 și 7 – 39% și tot atât între 7 și 10.
Oana Badea a precizat că obiectivul acestui concurs este acela de a selecta candidații care vor preda în învățământ și acela ca la 12 septembrie elevii să aibă în față cadre didactice pregătite.