FSLI îi scrie lui Ponta: Încurajarea fondului clasei își are rădăcinile în subfinanțarea educației



Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) îi cere premierului Victor Ponta schimbarea Legii educației naționale, inclusiv în sensul interzicerii fondului clasei, precizând că acesta își are rădăcinile în subfinanțarea cronică a învățământului de stat, în ultimii 24 de ani, informează Mediafax.FSLI i-a trimis o adresă premierului pentru a-i transmite că, având în vedere cazul recent de la Școala nr.10 „Maria Rosetti” București, dar și celelalte incidente care au avut loc în ultimii ani și în care au fost implicate cadre didactice, prezentate pe larg de mass media, „este momentul ca Guvernul României, parlamentarii, indiferent de partidul politic din care fac parte, să adopte măsuri urgente de modificare a legislației și, în special, a Legii educației naționale”.Sindicaliștii precizează că prin modificări ar trebui să se interzică constituirea așa-numitului „fond al clasei”, inclusiv implicarea părinților în gestionarea acestuia, să se instituie măsuri de protecție a personalului din unitățile de învățământ care sunt, din ce în ce mai des, victime ale violenței verbale și fizice a părinților și elevilor, fără a avea la dispoziție nicio pârghie pentru a interveni împotriva celor care recurg la asemenea acte și să se regândească sistemul de salarizare a personalului din învățământ.”Nu trebuie uitat că astfel de practici, ca și încurajarea constituirii «fondului clasei», atât de mult hulit, își au rădăcinile în subfinanțarea cronică, în ultimii 24 de ani, a învățământului românesc de stat și în salariile de mizerie ale cadrelor didactice. Interzicerea, prin lege, a «fondului clasei» presupune să se intervină cu măsura compensatorie absolut necesară de a se aloca șase la sută din PIB pentru finanțarea învățământului, așa cum prevede Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru ca sistemul să funcționeze în parametrii normali!”, se arată în adresa transmisă premierului. FSLI susține că realitățile sistemului educațional românesc demonstrează că învățământul de stat nu este efectiv gratuit și că școala românească este nevoită să apeleze, sub diferite forme, la sprijinul financiar al părinților, pentru a putea supraviețui, deoarece statul și comunitatea locală sunt incapabile să asigure resursele financiare necesare pentru asigurarea unor condiții materiale minimale pentru buna desfășurare a procesului instructiv-educativ.”În secolul informației, al comunicării, școala trebuie să fie factorul decisiv în ridicarea nivelului cunoștințelor științifice, să faciliteze accesul și însușirea unor noi tehnologii, să asigure o gândire creatoare tinerelor generații. Altfel, tinerele generații formate în sistemul de învățământ românesc, vor fi eliminate din competiție. Ori, în prezent, datorită permanentei subfinanțări, creta și tabla sunt în continuare, în multe unități de învățământ, singurele mijloace didactice pe care statul român le poate pune la dispoziție cadrele didactice. Mai mult, fondurile alocate de-a lungul timpului pentru dotarea unităților școlare au fost, în mare parte, irosite pe achiziționarea unor mijloace depășite, planșe făcute în grabă, materiale de slabă calitate, adesea cu greșeli, neadaptate programei școlare”, se mai arată în adresă.Sindicaliștii spun că părinții care își doresc să le asigure o șansă reală la o educație de calitate copiilor au susținut financiar învățământul de stat, sub diferite forme, ceea ce, în opinia FSLI, a generat discrepanțe majore între unitățile de învățământ, în ceea ce privește condițiile pe care le oferă elevilor, dar fac apel la încetarea acestor practici.”Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că este de datoria statului român să asigure accesul la un învățământ de calitate pentru toți copiii, indiferent de mediul din care provin, și acest lucru este posibil numai prin respectarea Legii educației naționale, în sensul alocării a minimum șase la sută din PIB pentru finanțarea învățământului”, au concluzionat sindicaliștii.



Recomandări

Excelența în educație, răsplătită la Fălticeni: 72 de elevi vor fi premiați pentru rezultatele obținute la evaluarea națională și bacalaureat

Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat
Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat