Deficitul de personal, blocarea posturilor și supraaglomerarea grupelor din învățământul preșcolar au dus la situații grave în care copiii au avut de suferit, susține Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), atenționând Ministerul Educației că trebuie să ia de urgență măsuri.
„Din cauza deficitului de personal și a supraaglomerării grupelor de învățământ preșcolar s-a ajuns la situații grave în care copiii au avut de suferit”, spun reprezentanții FSLI, făcând referire la incidentul care a avut loc joi, la Grădinița nr. 195 din Capitală.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ atrage atenția Ministerului Educației și Guvernului că trebuie să ia de urgență măsuri privind creșterea numărului de posturi și de spații în grădinițe. De asemenea, FSLI precizează că salariile prea mici și condițiile de muncă au dus la demisii în rândul angajaților din învățământul preșcolar.
„Totodată, blocarea posturilor prin actele normative emise de Guvernul României nu permite angajarea personalului de specialitate acolo unde se impune acest lucru. Sunt numeroase cazuri în care grădinițele au nevoie de bucătărese, îngrijitoare etc”, au precizat reprezentanții FSLI, într-un comunicat de presă.
O altă problemă semnalată de FSLI este cea generată de decizia Ministerului Educației de a nu degreva de norma didactică directoarele de grădinițe. Astfel, acestea sunt obligate să desfășoare atât activitatea didactică cu copii, cât și să își îndeplinească atribuțiile manageriale.
„Aceste educatoare-directoare sunt nevoite, de multe ori, să lase grupele de copii nesupravegheate pentru a putea rezolva problemele administrative ale unității de învățământ. Din datele pe care le deținem, în acest moment, la nivel național, în grădinițe deficitul de educatoare se ridică la peste 3.500. În același timp există și o lipsă acută de personal administrativ”, a spus Simion Hancescu, președinte FSLI, citat în comunicat.
Liderul FSLI atenționează că lipsa educatoarelor precum și lipsa spațiilor au dus la „o situație ilegală”, respectiv grupe de grădiniță cu 30-40 de copii, în condițiile în care legea spune că trebuie să fie maximum 20.
Hancescu a precizat că nu poate să le reproșeze nimic cadrelor didactice pentru incidentul din grădiniță, pentru că singurii vinovați sunt Ministerul Educației și Guvernul.
„Oare ce așteaptă cele două instituții, cu putere de decizie, să se mai întâmple pentru a lua măsurile necesare, astfel încât să avem locuri în grădinițe și cadre didactice suficiente? (…) Prin lipsa de reacție, Guvernul României și Ministerul Educației nu fac decât să își bată joc de viața copiilor. Atragem atenția că atâta timp cât nu vor fi luate măsuri, astfel de cazuri se pot repeta”, a mai spus Simion Hancescu.
Un copil de trei ani a fost dus în comă la spital după ce a căzut, joi, de la geamul unei băi situate la etajul Grădiniței nr. 195 din cartierul Militari din Capitală, unde ar fi mers nesupravegheat.
El a fost operat și se află la Secția de Terapie Intensivă, medicii de la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din Capitală fiind rezervați în cazul evoluției stării sale.
„Există semne bune privind evoluția postoperatorie, dar copilul este în continuare în comă, intubat”, a declarat, vineri, șeful Secției de neurochirurgie pediatrică de la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din Capitală, Alexandru Tașcu.
El a precizat că diagnosticul pus la internarea copilului este „plagă cranio-cerebrală, cu afectarea creierului” și multiple leziuni osoase.
„Copilul este monitorizat în ATI. S-a efectuat și o reconstrucție craniană, după ce au fost rezolvate leziunile”, a mai spus medicul Tașcu.
Anchetatorii au audiat 12 persoane în acest caz, fiind așteptat un diagnostic din partea medicilor pentru a stabili încadrarea juridică a faptelor, a declarat vineri pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Diana Sarca.
Inspectoratul Școlar al Municipiului București a cerut unității de învățământ să demareze o anchetă în legătură cu acest caz.