FSLI cere șase la sută din PIB pentru Educație și o nouă lege de salarizare în învățământ



Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere Ministerului Educației, Guvernului și Parlamentului alocarea a șase la sută din PIB pentru sistemul de învățământ și acordarea unui salariu egal cu salariul mediu brut pentru un cadru didactic debutant.
Solicitările Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) sunt cuprinse în rezoluția „Salvați învățământul românesc!”, pe care o va înainta Ministerului Educației, Guvernului și Parlamentului.
În rezoluția adoptată la Conferința Națională a FSLI, sindicaliștii cer respectarea prevederilor Legii educației naționale referitoare la alocarea, prin Legea bugetului de stat pe anul 2013, a unui procent de minimum șase la sută din PIB pentru educație.
„Acest procent ar permite terminarea investițiilor în infrastructura școlară, asigurarea unei salarizări decente, precum și demararea altor investiții necesare pentru desfășurarea unui învățământ modern”, susțin sindicaliștii.
O altă cerință se referă la adoptarea, în regim de urgență, a unei noi legi de salarizare pentru personalul din învățământ, act normativ care să prevadă că salariul unui cadru didactic debutant trebuie să fie egal cu cel puțin salariul mediu brut pe economie. Totodată, sindicaliștii cer ca actul normativ să prevadă că raportul dintre salariul maxim al unui cadru didactic și salariul unui cadru didactic debutant trebuie să fie de 2:1, în acest fel fiind asigurată corecta poziționare a personalului didactic în grila de salarizare a sistemului bugetar.
„De asemenea, se impune introducerea unei componente salariale suplimentare variabile, iar criteriul principal avut în vedere să fie performanța individuală, fundamental fiind progresul școlar al elevilor”, se mai arată în rezoluția FSLI.
În documentul citat, federația sindicală mai solicită realizarea, de urgență, a reformei curriculare, sub toate aspectele ei, astfel încât învățământul românesc să fie corelat cu realitățile economice actuale, iar absolvenții să dobândească competențe care să le permită integrarea pe piața muncii.
Totodată, sindicaliștii cer demararea, în perioada imediat următoare, a procedurilor necesare pentru organizarea concursurilor de ocupare a funcțiilor de conducere de la nivelul unităților de învățământ, iar rolul decisiv în alegerea directorilor să revină consiliului profesoral.
FSLI precizează că rezoluția va fi transmisă atât Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Guvernului și Parlamentului, cât și tuturor partidelor politice parlamentare.