Cu toții am avut multe Crăciunuri triste, sau desfășurate sub semnul incertitudinii în această lungă tranziție. O să mai am slujbă în anul care vine? Mi se vor întoarce copiii din străinătate sau, dimpotrivă, voi reuși să îi scot în sfârșit de aici și să-i trimit acolo? Mi-am pierdut într-adevăr toate economiile? Unde îmi sunt prietenii de altădată, cu care împărțeam asemenea momente? Și tot așa. Dar cumva zilele de sărbători reușesc să atenueze asemenea întrebări melancolice, fără să le răspundă neapărat. Crăciunul din acest an stă sub semnul eșecului politicii și al frustrării generale cu ea. Nu doar cei 70% care au stat acasă sunt frustrați și se văd confirmați de evenimente. Cei 30% care s-au deranjat la urne sunt și mai scoși din răbdări. Dacă au votat PSD, e că sperau că statul va avea mai mulți bani de cheltuit pe săraci, dar nu va fi așa. E oficial, ne vom coase buzunarele. Dacă au votat PD-L e că sperau să tragă în țeapă pe unii care s-au îmbogățit pe spinarea lor. Numai că nu va mai fi nimeni tras în țeapă. Noul program de guvernare lasă să pice lupta cu marea corupție, care devine o prioritate doar pentru Bruxelles. Să o aplice ei, la Bruxelles, deocamdată noi am numit câțiva miniștri oameni la toate ai unor mari politicieni corupți, cu programe evidente de jefuială. Cine a votat cu PNL a făcut-o în speranța că măcar după alegeri se va reface unitatea dreptei. Când colo, o dreaptă s-a cârpit cu o stângă și a doua dreaptă a rămas cu buzele umflate. În ce privește pe UDMR, deși s-au dat pe mâna lui Băsescu, patronul procurorilor care îi anchetează pe mai toți șefii maghiari, din care mulți au băgat mâna, nu s-au ales nici cu guvernarea, nici cu amnistia. Mare ghinion.
Toată lumea e supărată pe ce a ieșit din alegerile astea. Miron Mitrea, unul din negociatorii șefi, a rămas fără scaun la Senat. I l-au dat lui Voiculescu, care a rămas fără ministru, la marea împărțeală miniștrii PC nemaiprinzând nimic. Viorel Hrebenciuc era și el să își piardă fotoliul de șef grup parlamentar PSD, a încercat să i-l tragă de sub el Eugen Nicolicea, finul lui Mitrea. Cristian Diaconescu era să pățească rușinea de a pierde Ministerul de Externe, unde a fost secretar de stat pe vremuri, în favoarea imberbului Titus Cărlățean, doar pentru că propriul lui partid îl detestă. Oamenii lui Stolojan, de la Raluca Turcan la Gheorghe Flutur, au sărit din schemă complet, odată cu șeful lor, de parcă ai lor colegi nu așteptau decât acest accident ca să îi arunce în apă. Unii vor mai înota la mal, că sunt și oameni de valoare printre ei, dar, cum se spune, gestul contează. Toată lumea a dat din coate să bage capul altora la fund zilele astea, oferindu-ne o mostră din ce e frumoasa viață de partid pe meleagurile noastre. Zău că nu era mai rea viața în partidul comunist, unde toți turnau pe toți, dar măcar numirile și avansările se făceau mai organizat, cu oarece respect pentru vârstă și realizări profesionale.
Ca să nu mai vorbesc de numirea de la Justiție. Ce frustrați sunt domnii Tăriceanu et comp, pregătiți demult cu poezia că justiția se ține după ei doar ca să-i hărțuiască politic, să vedem cine îi mai crede când chiar omul lor, Cătălin Predoiu, va fi responsabil cu hărțuiala. Ce frustrat se simte Mihai Sălăgean, un om de 33 de ani cu un CV perfect, care a fost dat la o parte pentru că a spus dl. Iliescu că e prea tânăr, ca să fie numit unul cu un an mai tânăr ca el. Ce frustrat se simte Victor Alistar, cel mai bogat luptător anticorupție din România, care și-a început cariera făcându-și rost de un apartament deși mai avea unul pe când lucra la Primăria Municipiului București, deși a lins undeva pe toți mai marii și a compromis cât a putut asociația Română pentru Transparență nu reușește să ajungă ministru nici cu susținerea PSD. Și ce frustrată sunt eu, care voiam să mă întorc în țară după doi ani de absență, nu prea văd la ce. Sărbători bune.
