Vicepreședintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat, joi, la Târgu Mureș, că va candida la funcția de prim-vicepreședinte al partidului, post la care mai candidează, din informațiile sale, și liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, și președintele CJ Timiș, Constantin Ostaficiuc.
Sorin Frunzăverde a mai precizat că „nu a auzit de doamna Udrea” în contextul candidaturilor pentru funcția de prim-vicepreședinte PDL, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Frunzăverde, care l-a însoțit pe Vasile Blaga la întâlnirea cu membrii filialei partidului din Mureș, a apreciat că al treilea candidat înscris pentru șefia PDL, Theodor Paleologu, are „șanse minime”, adică „niciuna”.
„Are șanse minime. Niciuna. Am fost politicos în primă fază”, a spus el.
Sorin Frunzăverde a refuzat să comenteze opțiunile lui Theodor Stolojan și Valeriu Stoica de a nu candida pentru nicio funcție la Convenția Națională din 14 mai.
El a spus că este convins că, după alegerile pentru conducerea PDL, partidul va rămâne „puternic și unit”, dar „cu o conducere evident mai performantă”.
„Mizez pe sprijinul colegilor mei din cele trei moțiuni. Există o cutumă în PDL, și anume procentul pe care fiecare moțiune îl obține se reflectă ulterior în componența Biroului Permanent Național. Membrii fiecărei moțiuni apar în BPN, de regulă, conform procentului pe care fiecare moțiune îl obține. Sigur, contează însă în primul rând votul, dar este important ca această cutumă să funcționeze, pentru a rămâne un partid unit. Nu am dubii în acest sens, sunt convins că va rămâne un partid puternic și unit după aceste alegeri, cu o conducere evident mai performantă”, a spus Frunzăverde.
Președintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că și-a înscris candidatura la Convenția Națională a PDL pentru funcția de prim-vicepreședinte al partidului în echipa lui Emil Boc, arătând că militează pentru unitate, pragmatism și politici adevărate de dreapta.
Eurodeputatul Monica Macovei sau președintele Camerei Deputaților, Robeta Anastase, ar putea fi candidați pentru funcția de prim-vicepreședinte al PDL la Convenția Națională din 14 mai, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, surse din partid. De altfel, liderul PDL Elena Udrea a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că deși i s-a propus să candideze la funcția de prim-vicepreședinte al formațiunii, va susține pentru această poziție „un coleg din societatea civilă”, precizând că ea va candida pentru una dintre funcțiile de vicepreședinte.
Pe de altă parte, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, joi, că și-a înscris candidatura la o funcție de conducere în BPN al PDL, evitând să precizeze dacă vizează postul de prim-vicepreședinte sau de vicepreședinte și exprimându-și speranța ca partidul să se înnoiască la Convenția Națională.
La Convenția Națională a PDL care se va desfășura în 14 mai vor candida pentru funcția de președinte al partidului actualul președinte, premierul Emil Boc, secretarul general al partidului, Vasile Blaga și deputatul Theodor Paleologu.