Mania pentru produsele cosmetice și pentru estetică nu are limite, stârnind o serie de nemulțumiri din partea ecologiștilor din cauză că industria cosmetică și-a concentrat din ce în ce mai mult atenția pe floră și faună.
Colagen de proveniență porcină.
Una dintre ultimele descoperiri în materie de produse cosmetice considerate eficiente împotriva diminuării ridurilor vine din America. Este vorba despre un filler pentru riduri pe bază de colagen, procurat de la porci și care anulează orice reacție alergică.
Noul filler pe bază de colagen suin a fost prezentat la Milano, de un grup de cercetători americani, cu ocazia Congresului Internațional – „Italian society of plastic-aesthetic and oncologic dermatology (Isplad)”. Cercetătorii au testat noul filler în cadrul unui studiu în care au fost implicați 530 de voluntari. Pacienților li s-a injectat substanța sub brațul stâng. A doua injecție a fost efectuată după două săptămâni, sub brațul drept. Pe lângă efectele benefice în ceea ce privește reducerea ridurilor, s-a constatat că subiecții nu au manifestat reacții adverse. Doar în trei cazuri au fost observate unele pete roșii, care însă au dispărut după scurt timp. Cercetătorii au demonstrat că fillerul nu determină creșterea nivelului de anticorpi împotriva colagenului și deci nu provoacă reacții alergice. Din acest motiv, fillerul poate fi folosit fără a supune pacienții unor teste cutanate preliminare, ceea ce reprezintă un adevărat progres față de fillerele disponibile în prezent. „Este o soluție excelentă pentru corectarea ridurilor și liniilor feței și pentru redefinirea buzelor. Efectul este de până la 12 luni”, a declarat unul dintre autorii studiului.
Până acum, colagenul folosit era de proveniență bovină și avea un efect limitat în timp (aproximativ trei-șase luni). Și acidul hialuronic se degradează relativ repede și necesită repetarea tratamentului de două-trei ori pe an.
„Colagenul de origine porcină este cel care se apropie cel mai mult de cel uman și de aceea este foarte ușor acceptat de organism, devenind parte integrantă a tenului”, a declarat Maurizio Cavallini, din cadrul Universității din Milano, responsabil cu Departamentul de Medicină Estetică în Centrul de Diagnosticare din Milano.
O mină de colagen într-o moluscă.
Fără a fi nevoiți să ne îndreptăm atenția peste Atlantic, în mările europene, mai precis, în Marea Adriatică, se află o moluscă. Aceasta face ca ridurile să dispară. Nu îngrașă și este o adevărată mană cerească pentru piele, făcând-o să devină mai elastică și mai rezistentă la efectele trecerii timpului. Se numește „Moscardino di Carole” și este o adevărată mină de colagen. Virtuțile moluștei respective au fost evidențiate de rezultatele unui studiu care a fost realizat de specialista în tehnologie alimentară și nutriție Laura Zardo.
Studiul a demonstrat că molusca respectivă conține o cantitate mare de colagen, substanța de bază a țesutului conectiv care face ca pielea să fie elastică. Nefiind un element care să fie sintetizat în mod spontan de organismul nostru, colagenul trebuie să fie introdus în dietă. Dacă este consumat cu regularitate și în doze adecvate, substanța întârzie procesul de îmbătrânire a pielii și lăsarea țesuturilor. Consumarea de paste cu suc de Moscardini di Carole ar putea deveni o obișnuință alimentară benefică pentru piele. În plus, din punct de vedere nutrițional, molusca oferă și o cantitate crescută de săruri minerale, vitamine și proteine. De asemenea, conținutul scăzut de lipide face ca molusca să fie din ce în ce mai des introdusă de nutriționiști în dietele hipocalorice.
Suppon, broasca țestoasă bună pentru piele.
Și în Japonia se caută elixirul tinereții și frumuseții în lumea animală. În meniul celor care își doresc ca trecerea timpului să nu-și pună amprenta asupra lor se regăsește din ce în ce mai des sângele de broască țestoasă, considerat bun pentru piele. Suppon este o broască țestoasă care este considerată delicatesă în Japonia. Înainte era consumată doar de bărbați deoarece se credea că duce la creșterea performanțelor sexuale. Recent însă, ea este extrem de apreciată de femei.
„Toate clientele noastre care vin să mănânce Suppon spun că tenul lor este mai neted și mai fin atunci când se machiază în dimineața următoare”, a declarat Sosuke Miyagawa, proprietarul unui restaurant din Hanabishi, unde se servesc preparate pe bază de Suppon. El a adăugat că, în prezent, 70 la sută dintre clienții care comandă Suppon sunt femei cu vârsta de aproximativ 30 de ani. Băuturile și iaurturile pe bază de colagen sunt și ele la mare căutare în Tokyo.
O serie de note semnalează pe meniurile restaurantelor preparatele și băuturile care sunt bogate în colagen și au un efect antiîmbătrânire.