Ce au în comun Cleopatra, Madame Pompadour, Sissi a Austriei, Marilyn Monroe și Kate Moss? Toate au reprezentat la un moment dat un ideal la care aspirau toate femeile epocii lor. Canoanele de frumusețe se schimbă mereu după cum ne dovedește istoria.
Din anii ’90, când femeile trebuiau să fie foarte slabe până în 2005, când tânjim la un fund mare și ferm, s-au produs schimbări majore în modul în care privim frumusețea… Citește și minunează-te de criteriile pe care trebuia să la îndeplinească o femeie frumoasă în trecut!
ANTICHITATE
În Antichitate armonia proporțiilor fizice era esențială, după cum putem observa din sculpturile vremii, însă nici igiena sau cosmetica nu erau de neglijat. Uleiurile esențiale și parfumurile erau foarte iubite în acea perioadă de către romani și egipteni.
Tenul femeilor frumoase era alb sau cu tente rozalii și reprezenta unul dintre cei mai importanți factori ai frumuseții. În Sparta și Atena antică machiajul era permis numai curtezanelor, însă era vitală igiena corporală și exercițiul fizic’, după cum recomandă Hipocrate.
Ovidiu a scris chiar și un ghid al cochetăriei, ’Cosmetica’. Prin versuri amuzante, el sfătuia femeile în privința machiajului și a rețetelor de măști și creme. Ciudat lucru era că le recomanda să-și unească sprâncenele cu praf de cărbune… Poate de aceea atunci când s-a descoperit că Regina Cleopatra avea nasul prea lung, Nefertiti era androgină, iar personajul biblic Salomeea era suprapoderală… nimeni nu a părut foarte surprins.
Evul Mediu
Când te gândești la Evul Mediu îți vin în minte domnițe cochete care își așteaptă cu răbdare și speranța cavalerul în armură strălucitoare… însă nu era chiar așa.
Machiajul și coafura erau considerate de biserică o complicitate tacită cu diavolul, iar femeile frumoase erau culpabilizate pentru instigare la păcat. Imaginea malefică a Evei era pusă în antiteză cu Fecioara Maria. Din picturi nu realizăm exact care era fizionomia frumoaselor vremii deoarece toate frescele sunt executate în stil bizantin, simbolistic.
Oricum, un lucru e sigur – femeia trebuia să fie timidă, umilă și foarte supusă… Mai mult, pielea femeii trebuia să fie ca laptele și, dacă nu era adolescentă sau castă, nu avea nici o șansă de a fi considerată atrăgătoare, pentru că trebuia să se remarce prin rotunjimea și fermitatea sânilor.
Trupul perfect era tânăr, grațios, cu membre lungi, cu talia atât de subțire încât să poată fi cuprinsă în totalitate de palmele bărbatului… dar, curios lucru, cu cât era laba piciorului era mai mare, cu atât era mai atrăgătoare domnița… Și asta nu e tot! Fata trebuia să aibă trăsături regulate, iar fruntea să fie bombată pentru a evidenția sprâncenele mici și delicate.
Pentru a părea că au fruntea înaltă, femeile își rădeau părul în față, iar irisul avea și el o găselniță. Dacă avea irizații de mai multe culori era considerat superb pentru că amintea de bijuteriile emailate, foarte populare la acea vreme.
În privința părului, femeile nu se lăsau atât de mult intimidate de biserică și își vopseau părul cu ajutorul unei sulfuri de arsenic, epilându-se cu un amestec chimic ce conținea mercur. Partea cu adevărat interesantă este că nici femeile de rând, nici cele din clasele privilegiate nu țineau mai deloc la igiena lor, și se îmbăiau de vreo 2-3 ori pe an.
Sursa www.idieta.ro
