Frumos. Păcat. Ce urmează?

Dacă aș fi fost posesor de limbă de lemn, ar fi trebui să scriu ceva în genul „Visul s-a spulberat” ori „Ar fi fost prea frumos…”. Dar nu sunt. Am să spun însă că sunt măgari cei ce mârâie după ultima evoluție a „Unirii”, despre care, obiectiv vorbind, se poate spune că a fost dezamăgitoare. Dar în concordanță deplină cu diferența de valoare dintre ele și mai ales cu diferența de abordare a unui joc decisiv. Scriam mai demult că Unirea poate spera la un egal numai jucând la victorie și că mi-e teamă că la victorie pur și simplu nu știe să joace. Asta se întâmpla după egalul cu Rangers de la București. La Stuttgart n-a venit decât confirmarea. În plus față de asta, Unirea a trebuit să mai suporte un handicap absolut insurmontabil, anume că în timp ce Stuttgart s-a „pregătit” pentru acest meci jucând în Bundesliga contra unor Hertha, Bayern, Hamburg etc., Unirea a avut parte de niște împiedicați pe post de adversari, ultimii dintre ei, chiar înaintea decisivului de la Stuttgart fiind panaramele de la (ca și) retrogradata Ceahlăul. Cum adică „și ce importanță are asta?”? Păi, are. Fiindcă un meci cu Ceahlăul (sau cu Gloria. Sau cu Astra, sau cu oricare alta din panarama asta de campionat) începe cu ușoare mișcări de acomodare, sigur că după fluierul de început al partidei, continuă cu încălzirea propriu-zisă, apoi se trece la tatonare și abia târziu, spre finalul reprizei, se trece brusc la… jocul de așteptare! A cui? A greșelii adversarului, desigur. Așa se joacă 99% din meciurile campionatului de fotbal din România. La nemți, vă spun precis, e nițeluș altfel. Când fluieră arbitrul, se trece direct la fotbal (la care, de regulă, ai noștri nici nu mai ajung, fiindcă în repriza a doua ei sunt deja obosiți de la acomodarea, încălzirea tatonarea și așteptarea din prima repriză!), lucru pe care de unde era să-l bănuiască Unirea? Așa că după 11 minute era deja 3-0, deci meciul se terminase. Taman când ai noștri se pregăteau să-l înceapă, sărind peste tatonare, dacă tot terminaseră încălzirea. Să nu fim răi degeaba. Să-i mulțumim Urziceniului pentru parcurs (sunt, totuși, 8 puncte în Champions’ League) și să sperăm că echipa nu se va dezagrega, așa cum spun veștile de ieri din presa centrală. Ar fi și asta în pur stil românesc: a fost, totuși, frumos și demn, așa că de ce să nu se termine?