Frumos mai spânzura Ion Iliescu

Când îi văd pe mucoșii ăștia din PSD cum se rățoiesc la fostul patriarh Ion Iliescu, îmi spun că istoria asta a noastră nu-i în fond decât un borfete penal: azi te suie-n slăvi, mâine te zvârle-n colb. Are o conștiință încărcată, istoria asta a noastră, o conștiință plină de sinusoide, ca să nu le spunem de-a dreptul hachițe.
Păi, uitați-vă la flăcăul ăla care trăgea vârtos de coada sirenei, Vasile Roaită, pe numele lui. N-a scris buchea manualului de istorie, vreme de 50 de ani, că-i erou și l-a pușcat capitalismul cel rău, ca apoi s-o-ntoarcă, motivând că Roaită n-a fost decât un ciripitor ordinar, un dătător în gât care trăgea sirena de coadă pe invers, până l-a amuțit chiar proletariatul, cu plumbii lui crunți!?
La fel de instabilă a fost istoria și cu Nicolae Ceaușescu, ale cărui portrete acaparaseră România, cu ele deschizându-se și închizându-se fiecare ședință, fiecare abecedar, fiecare telejurnal, fiecare sertar, fiecare hală de producție industrială. Nici cât o poză de buletin nu mai valorează astăzi portretul cârmaciului, nici cât o radiografie dentară.
***
Dar și cel ce-a pus umărul la împlinirea acestei răsturnări de situație, Ion Iliescu, are o scurtă poveste legată de un portret. Un portret propriu, de astă dată.
Puțini își mai aduc aminte că, prin toamna anului 2002, premierul de atunci – nimeni altul decât Adi Năstase – recomandase ca de fiecare rămurea a umbrosului PSD să spânzure președintele Ion Iliescu, sub formă de portret. În fiecare birou de prefectură, în fiecare încăpere de consiliu județean, în fiecare cămăruță de partid. Premierul și-a motivat inițiativa simplu: Iliescu înseamnă istorie. Uitase Năstase cât de instabilă comportamental este istoria țărișoarei noastre…
Istoria te ridică, istoria te coboară. Azi, în rândul tineretului PSD – tineret flămând și ceva mai puțin rudimentar ca Dan Iosif – portretul lui Iliescu se vinde la preț de caricatură.