A ieșit bine cu Belgia, poate prea bine pentru un meci amical. Tot acest noroc ne-ar fi prins mult mai bine într-un meci oficial, cu turcii sau cu ungurii. Dar nu se știe, Piți e jucător, pasa asta îl poate ține și la anul. Și selecționabilii steliști au ieșit în câștig pentru că și-au consumat gafele la națională. E drept, la golul belgian l-au avut complice și pe Găman. Iar pe Tătărușanu chiar nu îl mai văzusem cam de multișor degajând greșit sau ieșind la centrări pe sub traiectorie. Golul primit l-am contrabalansat printr-un gol de autor al lui Maxim, care a jucat titular în locul lui Torje, iar după rocadă i-a trecut ștafeta golului chiar lui Torje, în urma unui penalty picat din cer. Am fi putut duce scorul și mai sus, dar când am scăpat trei contra unu pe final, Tănase a stricat faza. După un asemenea meci la națională n-ar mai trebui selecționat la Steaua! Nu se știe de ce, după ce au lâncezit jocul zeci de minute, belgienii s-au trezit în prelungirile partidei și nici acum ai noștri nu înteleg cum de n-au luat gol.
Dar să nu ne mai pierdem vremea cu lucrurile inexplicabile, să trecem la evenimentul serii, unul perfect explicabil numai pentru că este vorba de Ibrahimovic. După ce marcase patru goluri Germaniei, Suedia a dat tot patru și Angliei, numai că de data asta a și câștigat. Iar toate golurile au purtat aceeași parafă inconfundabilă: Ibra. Bineînțeles, ultimul gol a fost nestemata serii. Nu-l voi descrie, l-aș strica. Dar nu execuția, altceva este chintesența acestor rezolvări: simplul fapt că pot trece prin minte. Practic, sunt nebunii, dar dintotdeauna nebuniile au schimbat lumea. Să adaugăm acest gol în galeria Ibra, alături de acea șerpuire infinită pe când era în campionatul olandez, la Ajax, sau de acel călcâi aerian trimis în vinclul lui Buffon la un turneu final european. Iar povestea omului-campionat (va câștigași cu PSG) este departe de a se fi sfârșit.
