Fructe energizante



Fructe energizante
Fructe energizante

Dintre fructele energizante sunt unele care au o valoare calorică foarte mare, fapt ce le indică în tratamentul unor afecțiuni epuizante (după sau in timpul unor boli cronice) sau în susținerea efortului la sportivi și tineri, precum și pentru ajutorarea celor de vârsta a treia.
Arahidele sau alunele americane (Arachys hypogea) reprezintă o plantă exotica a cărei curiozitate se manifestă prin aceea că fructele ei se dezvoltă în pământ. Ele sunt puternic energizante, 100 g de produs uscat dezvoltând in organism, prin metabolizare, circa 650 de calorii. Fructele se consumă puțin prăjite, adesea acoperite cu un praf subțire de sare, ca aperitiv, după ce s-a îndepărtat coaja. Ele conțin multe substanțe azotate (până la 49% din greutatea lor), materii grase constituite în principal dintr-un ulei comestibil, format din acizi grași nesaturați și substanțe glucidice (din care amidon până la 20%). Toate aceste substanțe reprezentate cantitativ în procente foarte mari sunt responsabile de valoarea energetică foarte mare a alunelor. Mai conțin, tot în procent apreciabil, aminoacizi esențiali (colină, betaină, arginină, cistină, histidină etc.), fără de care viața nu este posibilă, apoi săruri minerale, de potasiu, fosfor și fier în cantitate mare, precum și vitamine oleosolubile.
Valoarea energetică a fructelor uscate
Alunele au efect nutritiv și energetic (superioară cărnii de porc), care le indica în astenii și surmenaj fizic, la copii și sportivi care fac eforturi fizice mari, precum și celor de vârsta a treia, în special în sau după afecțiuni epuizante. Prezența uleiului de arahide format din acizi grași nesaturați le face să fie folosite cu succes în hipercolesterolemii, în ateroscleroze și în toate afecțiunile rezultate din prezența depozitelor de colesterol. Uleiul (untul de arahide) este folosit mai ales în regimurile alimentare fără colesterol.
Un alt fruct energizant, cu calități superioare, este aluna de pădure (Corylus avellana) de proveniență indigenă. Fructul este, de asemenea, foarte bogat în substanțe grase (mai mult de 50% din greutatea fructului uscat), din substanțe azotate, în cantitate mare, săruri minerale de calciu, fosfor, magneziu, potasiu, sulf, clor, sodiu, fier și cupru, iar ca vitamine pe cele liposolubile și vitaminele B. Valoarea energetică a fructelor uscate este de aproape 700 de calorii, fapt ce le conferă calități energizante atât de necesare celor care sufera mai ales de diabet zaharat si TBC, după boli epuizante sau celor care depun efort (școlari, sportivi și cașectici). De menționat faptul că prin amestecarea fructelor energizante cu miere, crește valoarea energizantă a acestora. Alunele de pădure conțin, de asemenea, un ulei hipocolesterolemiant datorită acizilor grași nesaturați pe care îi conțin.
Miezul migdalelor dulci este folosit deseori în cosmetică
Un alt fruct energizant este migdala dulce (Prunus dulcis), a cărui valoare calorică este de aproximativ 650 de calorii (fruct uscat). Migdalele conțin o mare cantitate de vitamine A și B, fermenți, săruri de potasiu, în cantitate mare săruri minerale de calciu, fosfor, fier etc., o enzimă (emulsină) și substanțe glucidice (zaharoase) în procentaj ridicat. Miezul migdalelor dulci (comestibil) este folosit mult în cosmetică sub formă de lapte de migdale și mai rar în terapeutică în unele afecțiuni ale căilor respiratorii, în boala ulceroasă, ca factor energetic, remineralizant pentru cei care depun eforturi, în scleroze și în toate afecțiunile rezultate din prezenta depozitelor de colesterol.
La rândul ei, curmala (Phoenix dactilifera), fruct produs de un palmier exotic, conține o mare cantitate de substanțe zaharoase, ceea ce îi conferă calitatea de puternic energizant (circa 350 de calorii la suta de grame de produs uscat). Curmala este foarte bogată în produși minerali precum sărurile de calciu, fier (produsul este antianemic), de magneziu, în procentaje notabile, care le dau calități terapeutice: susținerea eforturilor fizice și intelectuale, în perioada de creștere, remineralizante, în prevenirea îmbătrânirii și a cancerozei (sărurile de magneziu). Acest lucru este susținut de prezența principalelor vitamine A, B, C și D, ca susținătoare și stimulatoare de metabolisme. În fine, derivații cumarinici pe care-i conține îi conferă unele calități pectorale și emoliente (în combaterea tusei).
Smochinele sunt nutritive și ușor digerabile
Un alt fruct energizant este miezul de nucă uscat (Juglans regia), care dezvoltă o energie echivalentă a circa 700 de calorii, care sunt produse în special de cantitatea mare de ulei pe care o conține. Substanțele zaharoase nu produc decât o mică parte din energie. Miezul de nucă este bogat în săruri de potasiu, de fosfor, fier, în săruri de cupru și zinc. Mai conține vitaminele A, B și C. Miezul de nucă, în afară de acțiunea sa energizantă, este activ și în unele afecțiuni renale (diuretic), ale pielii (este depurativ), în reumatism și gută. Datorită conținutului său mic de zahăr este indicat diabeticilor.
Ultimul fruct din aceasta serie a energizantelor este smochina (Ficus Carica) cu cele 250 g de calorii la suta de grame de produs uscat; acest efect energizant se datorează, de asemenea, substanțelor zaharoase pe care le conține în cantitate mare. Pe lângă toate acestea, smochina conține numeroase săruri minerale de fosfor, sulf, clor, sodiu, magneziu, calciu, fier, zinc, cupru, mangan, apoi vitaminele A, B, PP etc.), toate substanțele necesare consolidării organismului ca susținătoare de efort și activatoare de metabolism. Smochinele sunt nutritive și ușor digerabile. Se recomandă în astenii și constipații. Toți acești produși sunt ecologici și pot fi administrați la orice categorie de vârstă, fără efecte secundare.
Sursa www.tonica.ro