„Subvențiune”
„Maiestatea Sa C.R. Apostolică, cu resoluțiunea prea înaltă dintr’a 4 Mart 1882, binevoi a acorda prea grațios din fondul religionar al Eparhiei, deocamdată pe trei ani, o subvențiune câte de 1500 florini, pentru a susține un Jurnal bisericesc literar, ca organ propriu pentru lățirea și fructificarea științelor teologice în cler, respândirea învățăturelor religioase morale în poporul creștin și pentru învioșirea intereselor de viață ale Bisericei noastre drept-credincioase din Bucovina…”.
„Aurora Română”, nr. 5, 1882.
Încasarea amenzilor silvice s’a amânat
„În urma interpelării făcute de d-l senator Timu, cu privire la amenzile delictelor silvice din Bucovina, d-l ministru al justiției a dispus sistarea încasărilor amenzilor silvice până în luna Octombrie a.c., când va veni, probabil, cu un proiect de lege pentru o amnestie generală a delictelor silvice din toată țara. Ne bucurăm că d-l Voicu Nițescu, ministru al justiției, a găsit calea cea dreaptă pentru soluționarea acestor plăți, dând miilor de țărani posibilitate să răsufle mau ușurați”.
„Cuvântul Țărănimii”, Anul X, Nr. 261, 19 Martie 1931.
„Frontul muncii voluntare” (II)
“În comuna Botoșana sătenii și-au luat angajamentul ca tot prin muncă voluntară să construiască un nou local al Primăriei, iar cetățenii comunei Ițcani vor amenaja 2.600 m șosea, vor curăța, alinia și săpa 2.500 m șanț și vor reface 1.500 m trotuare. Tot în întâmpinarea alegerilor din 28 Martie, comuna Burdujeni a provocat la întrecere în cadrul reconstrucției, comuna Ițcani, iar muncitorii atelierelor CFR din aceste două localități au format 12 echipe permanente pentru repararea uneltelor agricole ale plugarilor”.
„Lupta poporului”, Anul II, nr. 200, Suceava, Luni 23 Martie 1948.