Inspectorii Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului Suceava au demarat acțiuni de verificare a frizeriilor și saloanelor de frumusețe din județul Suceava. Directorul OJPC, Vasile Latiș, a declarat că până în prezent „s-au efectuat acțiuni de control în 18 frizerii și saloane de coafură, iar în cazul a 12 dintre acestea s-au întocmit procese verbale de contravenție, și s-au acordat amenzi”. Principalele deficiențe constatate de inspectorii Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului au fost lipsa tarifelor, și tarifelor diferențiate pe materiale și manoperă, afișate de agenții economici, precum și probleme privind informarea consumatorului. Amenzile aplicate de inspectorii OJPC au fost de 8000 de lei, câte 500 de lei pentru fiecare unitate controlată care prezenta deficiențe. Directorul Latiș a precizat că agenții economici au obligativitatea să achite amenda în termen de 48 de ore, în caz contrar, valoarea acesteia dublându-se.




