Echipa de control de la Punctul Feroviar de Trecere a Frontierei Vicșani a avut o mare surpriză cînd a descoperit, într-un aragaz din barul unui vagon, în locul unde în mod normal stau fripturi și alte bunătăți, peste o mie de pachete de țigări. Purtătorul de cuvînt de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava, comisar Ilie Serițan-Poroch, a afirmat că în ziua de 25 august, la controlul efectuat de către polițiștii de frontieră și vameși în garnitura trenului internațional Moscova-Sofia, lucrătorii de la graniță au descoperit în “aragazul buclucaș”, ascunse în baxuri de cutii de suc, 1.250 de pachete de țigări marca Saint George. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că țigările aparțineau gestionarei vagonului bar, Nina Z., în vîrstă de 64 de ani, din Federația Rusă. Comisarul Poroch-Serițan a mai precizat că țigările, evaluate la 45 milioane lei (4500 RON), au fost reținute în vederea confiscării, iar proprietara acestora a fost sancționată contravențional cu amendă de 26 milioane lei (2600 RON).





