Ger

Frigul extrem s-a întors în județul Suceava

– Ieri dimineață, în comuna Cârlibaba, termometrele au indicat -24 de grade Celsius
După câteva zile normale din punct de vedere meteorologic, temperaturile scăzute au revenit în Suceava, mercurul termometrelor scăzând în unele regiuni din județ, sub -20 de grade Celsius. Astfel, cea mai scăzută temperatură s-a înregistrat în comuna Cârlibaba, unde în noaptea de duminică spre luni mercurul termometrelor a scăzut până la -24 de grade celsius. Temperaturi extrem de reduse s-au mai înregistrat în comunele Dorna Arini și Poiana Stampei, unde mercurul termometrelor a indicat -23 de grade, respectiv -22 de grade Celsius dar și în municipiul Vatra Dornei, unde temperaturile au scăzut până la -22 de grade Celsius. Nici municipiul Suceava nu a scăpat de furia frigului, mercurul termometrelor înregistrând, ieri dimineață, -14 grade Celsius. Sucevenii trebuie să se acomodeze cu gerul năprasnic deoarece meteorologii anunță temperaturi extreme, chiar și mai scăzute decât cele din cursul dimineții de ieri, pentru următoarele zile, până în cursul zilei de joi. Pe de altă parte, conform reprezentanților Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, ninsorile vor cădea doar cu caracter izolat, iar sutele de kilometri de poduri de gheață formate pe râurile și pâraiele din județ sunt monitorizate cu mare atenție de Comandamentul Județean pentru Situații de Urgență pentru a se evita producerea de inundații. Pericolul de producere a inundațiilor ar putea apărea doar în cazul unei încălziri bruște și al unor precipitații abundente.

Recomandări

Directorul Wizz Air Malta, Mauro Peneda: „Am redeschis baza aeriană de la Suceava exclusiv datorită viziunii actualei conduceri a județului pentru dezvoltarea aeroportului”

”Fabrica de permise de la Suceava” s-a lăsat cu condamnări. Comisarul-șef Radu Obreja a primit 10 ani de închisoare

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Ioan Balan vrea să afle de la ministrul Mediului câte proiecte de împădurire s-au implementat în județul Suceava pe fonduri europene

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stadii avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului