Temperaturile scăzute înregistrate în aceste zile au făcut primele victime la Suceava. În municipiul reședință de județ, doi boschetari din localitate au murit înghețați, unul într-o anexă a unei case de pe strada Dimitrie Dan și altul într-un bloc de garsoniere din George Enescu, cadavrele lor fiind descoperite de niște vecini. Cadrele medico-sanitare de la Serviciul de Ambulanță Suceava, care s-au deplasat la solicitări, au confirmat decesul celor doi bărbați, ca urmare a temperaturilor scăzute.
Potrivit doctorilor, ieri, în jurul orei 11:00, Samoilă N., în vârstă de 52 de ani, a fost găsit în cotețul de păsări al unei gospodării din zona pieței agroalimentare din centrul Sucevei.
„Victima era întinsă jos, în poziția culcat, pe niște paie, și era dezbrăcată de la brâu în jos. Pe corp nu erau nu prezente urme de violență fizică”, au subliniat medicii de la Ambulanță.
Al doilea cadavru, identificat ulterior ca fiind al unui anume Vasile F., în vârstă tot de 52 de ani, a fost găsit în jurul orei 13:00, la etajul IV, pe casa scării unui bloc de pe strada Aleea Jupiter.
„Era pe hol, în fața ușii unei locuințe. Am înțeles că l-ar fi cunoscut pe unul din locatari și i-ar fi cerut adăpost, dar acesta a refuzat să-l primească în casă. Dimineață l-a găsit mort de frig”, au mărturisit ambulanțierii.





