Frica de moarte

Știința modernă este fără suflare, fără viață, deși în aparență slujește vieții. Creștinul ortodox încercat de boala trupească știe că aceasta se vindecă nu doar cu ajutorul doctoriilor prescrise de medicul laic, ci mai ales înlăturând păcatul care a cauzat-o, de aceea creștinul ortodox îl cheamă în ajutor, înainte de toate, pe Hristos: „Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, miluiește-ne!” (Condacul 1 din Aacatistul pentru izbăvirea de boală)
Frica de moarte este diminuată până la anulare pentru că în moarte, ca și în viață, creștinii nu sunt singuri. Hristos este mereu prezent. „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” (Sfânta Evanghelie după Ioan XI, 25)
Știința modernă ne poate prelungi viața în trupul stricăcios, dar ne dă ea oare vreun răspuns în fața întunericului morții? Nu. Moartea rămâne un mister pentru știință, un fenomen explicat simplist – încetarea funcțiilor organismului – o definiție care nu oferă ființei umane altceva decât amplificarea spaimei ancestrale de necunoscut. Această definiție științifică a morții anulează valoarea vieții, căci oricât am prelungi viața trupului, la final întâlnim aceeași moarte dincolo de care ne așteaptă un neant indefinit.
Creștinul ortodox nu se teme de moarte căci el are puterea credinței care îl determină să rostească cu pace și seninătate: „Binecuvântat fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care, după mare mila Sa, prin învierea lui Iisus Hristos din morți, ne-a născut din nou, spre nădejde vie, spre moștenire nestricăcioasă și neîntinată și neveștejită, păstrată în ceruri pentru voi.” (Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru I, 3 – 4)
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu a murit pentru noi pe cruce, a coborât în Iad și a omorât moartea și înviind ne-a dăruit calea spre viața veșnică. „Îngropați fiind împreună cu El prin botez, cu El ați și înviat prin credința în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morți. Iar pe voi care erați morți, în fărădelegile și în netăierea împrejur a trupului vostru, v-a făcut vii, împreună cu Sine, iertându-ne toate greșalele. Ștergând zapisul ce era asupra noastră, care ne era potrivnic cu rânduielile lui, și l-a luat din mijloc, pironindu-l pe cruce.” (Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel II, 12 – 14)
Creștinul ortodox nu privește spre viitor cu ochi rătăciți și orbiți de capcanele îngerului căzut. Raiul nostru nu este firea stricăcioasă, oricât de perfecționată ar fi aceasta prin mijloacele științei moderne, ci firea transfigurată, nestricăcioasă, „căci, când vor învia din morți, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri.” (Sfânta Evanghelie după Marcu XII, 25), iar idealul de creștinului este viața veșnică la care ne-a rânduit Dumnezeu, așa cum Hristos ne-a mărturisit „că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.” (Sfânta Evanghelie după Ioan VI, 40)
Să ne întoarcem fața de la ispitele acestor vremuri și altă laudă să nu ne fie nouă, celor ce îndrăznim a ne numi creștini, decât aceea despre care ne vorbește Sfânta Scriptura: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume!” (Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel VI, 14) (Marcel Răduț Seliște)