Mai mult decât noi, uruguayenii sunt cei care au bifat meciul de miercuri seară. Își construiseră cu trudă o imagine și nu și-o puteau păta într-un meci în care erau cotați ca mari favoriți. A ieșit un egal care n-a supărat pe nimeni, dimpotrivă. Prima repriză a fost o clară pedalare în gol, nici nu putea fi altfel cu un cuplu inedit de mijlocași centrali, Neagu-Pintilii. Nici Latovlevici, chiar dacă are experiență superioară celor doi, nu este de un nivel valoric suficient de ridicat pentru echipa națională. Asta dacă vrem să ne calificăm. Dacă doar vopsim jucători, atunci putem să-l lăsăm la vatră pe Raț, cel care a dat două centrări de gol la cel mai bun meci al nostru din 2011, cu Bosnia. La pauză am aflat de la un jandarm că se primise o informație despre un grup potențial periculos de suporteri olteni. Drept urmare, un efectiv important de colegi de-ai săi fuseseră plasați la intrarea în sectorul respectiv de peluză. Mă îndoiesc că a fost vorba despre olteni, căci aceștia ar fi avut repertoriu cu direcție clară, iar în dreptul sectorului cu pricina erau expuse steaguri tricolore pe care scria Tulcea și Galați. Grupul de suporteri, pe lângă scandările din folclorul tradițional contra lui Sandu sau Dragomir, au afișat un singur banner, FRF=RMGP. Adică Roșia Montană Gold Corporation, cu bătaie clară la farsa căruia îi căzuse victimă Nașu Sandu. Victimă e un fel de-a spune. Ce a urmat nu s-a văzut la televizor, iar actul de agresiune al forțelor de ordine a fost dezaprobat de toată lumea din stadion, care ajunsese să nu se mai uite la meci, ba chiar și unii jucători oaspeți erau contrariați. Nu pot pricepe în ruptul capului această slugărnicie a jandarmilor față de Mircea Sandu. Pur și simplu s-au călcat în picioare spectatori doar pentru a se confisca acel banner! Justificarea aia cu violența la care se răspunde cu violență n-are acoperire de data asta.
În fine, ca să închei cu fotbal, în repriză au apărut la mijloc Lazăr și Bourceanu, nici ei de top, dar oricum mai aproape de standard, iar jocul s-a schimbat vizibil. Tănase a intrat ceva mai târziu și cam degeaba. A ajuns la 25 de ani, adică pe la jumătatea carierei, și încă sunt unii care îl așteaptă să devină decisiv. Anul trecut l-am așteptat și eu. După 30 de ani îl voi aștepta să devină mare antrenor…
