FOTBAL PE PÂINE

F.R.F. nu-i P.S.D.!



Mă gândesc că, dacă am face un studiu comparativ la nivel instituțional între F.R.F. și P.S.D., am găsi numeroase asemănări dar și câteva deosebiri fundamentale. Pe de altă parte, dacă același studiu ar ținti și personajele de la vârful celor două grupări, teamă mi-e că domnul Mircea Sandu ar ieși nițeluș mai murdar și mai șifonat decât domnul Adrian Năstase. Fiindcă, dacă Năstase mai are cât de cât argumente în privința dobândirii măcar a unei părți din averea sa enormă, Sandu nu cred că poate justifica cu acte nici măcar grătarul din ograda viloiului crescut pe malul lacului Snagov. Observați, vă rog, că lui Năstase nici nu i-a trecut măcar prin cap să-și tragă vreun stabiliment în zona aia rezervată aproape exclusiv boierilor penali din această țară locuită. Iar dacă extindem discuția și la restul familiei, atunci chiar ne lămurim: băieții lui Năstase sunt niște îngerași prin comparație cu Raluca cea care trăgea pe năsucu-i cel delicat prăfușoare care să o facă să uite că până și Bacalaureatul l-a luat la un liceu care nici măcar nu știa unde se află. Revenind la instituții, iată că la P.S.D. a fost suficient să se declanșeze un scandal avându-l în centru pe Năstase, pentru ca acesta să fie forțat să debarce din toate funcțiile într-un timp record. Ia gândiți-vă, vă rog frumos, la toate scandalurile din F.R.F., cu Sandu în rol de superstar: vânzările de fotbaliști în străinătate, numirile de antrenori la Națională, fondurile F.I.F.A. și U.E.F.A. destinate juniorilor și copiilor și deturnate către măgăoaia numită „Casa Fotbalului”, vânzările de meciuri, arbitrajele criminale și câte altele. Pentru oricare din acestea, Nașu’ ar fi trebuit destituit și anchetat. De percheziții nu mai vorbesc: păi, n-are Năstase tablouri câte sticle de whisky i-au traversat rinichii Nașului. …Și chiar poreclele: lui Năstase încă nu i-a zis „Nașu’” nici măcar Miki Șpagă, în timp ce pe Sandu mai toți îl știu după porecla izvorâtă direct din inima Mafiei. Zău așa, pe lângă „Nașu’”, Năstase pare un Bombonel. Iar P.S.D. o bombonică prin comparație cu F.R.F.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Păstorel, necunoscutul