Dorin Goian, președintele executiv al Forestei, și Andrei Ciutac, președinte al Consiliului de Administrație la gruparea suceveană, au fost invitați, ieri, la Federația Română de Fotbal pentru a participa la un Seminar de informare pe probleme de licențiere.
„Cu acest prilej ni s-a adus la cunoștință faptul că, începând din sezonul viitor, se va introduce manualul de licențiere și la nivelul celui de-al doilea eșalon. Într-o primă fază, nu se vor acorda sancțiuni pentru eventuale nereguli, ci vom fi sprijiniți și îndrumați astfel încât licențierea cluburilor să poată fi implementată în perfectă cunoștință de cauză începând cu ediția de campionat 2018-2019. Inclusiv cluburile de Liga a III-a care au pretenții la promovarea în eșalonul al doilea vor trebuie să-și întocmească dosar de licență”, a declarat Andrei Ciutac.
Președintele Consiliului de Administrație al Forestei a mărturisit că această întrunire a fost bine-venită, precizând că regulile care trebuiesc respectate nu sunt imposibil de îndeplinit. „Cea mai importantă cerință este aceea privitoare la datoriile la stat. Cluburile trebuie să demonstreze în fiecare an, la data de 31 martie, că au dările achitate la zi. S-a introdus chiar un criteriu de rentabilitate. Vom fi monitorizați și verificați astfel încât cheltuielile anuale ale clubului să nu fie mai mari decât veniturile. În rest, sunt probleme care pot fi puse la punct într-un an și jumătate. Important este să îndreptăm din timp aceste lucruri care țin de organizare și infrastructură, nefiind deloc indicat să le lăsăm pe ultima sută de metri”, a anunțat Andrei Ciutac.