Județul Suceava va avea în ediția de campionat 2018-2019 trei reprezentante în eșalonul al treilea, este vorba de Bucovina Rădăuți, Foresta Suceava, proaspăt retrogradată din Liga a II-a, și nou promovata Șomuz Fălticeni. Calendarul competițional al noului sezon a fost deja validat în cadrul ultimei ședințe a Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal, grupările Bucovina, Foresta și Șomuz urmând să fie repartizate în Seria I.
Astfel, campionatul va începe în weekendul 25-26 august. În sezonul 2018-2019, Liga a III-a va fi formată din 5 serii a câte 16 echipe. La finalul competiției, vor promova în eșalonul superior echipele clasate pe primul loc în fiecare dintre cele 5 serii. Tot atunci, vor retrograda din Liga a III-a 21 de echipe. Este vorba de ocupantele locurilor 13-16 din fiecare serie și formația cu cel mai slab punctaj de pe poziția a 12-a, în alcătuirea acestei ierarhii urmând să se ia în considerare doar rezultatele înregistrate cu echipele de pe locurile 1-11.
Turul campionatului se va încheia pe 1-2 decembrie 2018, urmând ca sezonul de primăvară să debuteze pe 2-3 martie 2019. Ultima rundă, cea cu numărul 30, este programată pe 25-26 mai 2019.