Sezonul 2016-2017 al Ligii a II-a nu pornește la drum sub cele mai bune auspicii. Nici nu a început practic campionatul și una dintre cele 21 de formații care și-au anunțat săptămâna trecută prezența pe tabloul competiției a declarat forfait. Este vorba de gruparea FCM Baia Mare, care a fost nevoită să abandoneze după ce a rămas fără sprijinul primăriei. Iar lista echipelor cu probleme nu se sfârșește aici, nefiind exclus să se înregistreze și alte retrageri din campionat în perioada următoare. Cu cea mai grea situație pare să se confrunte echipa Șoimii Pâncota, care a fost practic izgonită din localitatea de baștină și caută un alt oraș unde să-și dispute meciurile de pe teren propriu. Mai mult, arădenii nu au nici antrenor și nici un lot de jucători constituit în acest moment, așa că au trimis la Afumați, în meciul din prima etapă, programat astăzi, 12 juniori.
Cert este faptul că, luând act de abandonul celor de la FCM Baia Mare și dorind să evite situația ca două formații să fie nevoite să stea în fiecare rundă, FRF-ul a decis să efectueze o nouă tragere la sorți, utilizând de această dată o schemă pentru 20 de echipe. În ceea ce privește echipa suceveană, nu au rezultat modificări prea mari față de tragerea la sorți anterioară, astfel că adversara Forestei din etapa a II-a a rămas aceeași, UTA Bătrâna Doamnă.
Iată programul complet al Forestei în turul campionatului: et. 1 – Unirea Tărlungeni (d), et. 2 – UTA Bătrâna Doamnă (a), et. 3 – ASU Poli Timișoara (d), et. 4 – CS Balotești (a), et. 5 – ACS Berceni (d), et. 6 – Chindia Târgoviște (a), et. 7 – CSM Râmnicu Vâlcea (d), et. 8 – Academica Clinceni (d), et. 9 – Dacia Unirea Brăila (a), et. 10 – Metalul Reșița (d), et. 11 – CS Mioveni (a), et. 12 – FC Brașov (d), et. 13 – Șoimii Pâncota (a), et. 14 – Luceafărul Oradea (d), et. 15 – CS Afumați (a), et.16 – Sepsi Sfântu Gheorghe (d), et. 17 – Juventus București (a), et. 18 – Olimpia Satu Mare (d), et. 19 – Dunărea Călărași (a).
În 2016 se vor juca și primele două etape din retur, sezonul de toamnă urmând să se încheie pe data de 10 decembrie.
Programul partidelor din prima etapă, care se vor disputa astăzi, cu începere de la ora 11.00, este următorul:
CS Afumați – Șoimii Pâncota
Sepsi Sfântu Gheorghe – FC Brașov
Juventus București – CS Mioveni
Olimpia Satu Mare – Metalul Reșița
Dunărea Călărași – Dacia Unirea Brăila
Unirea Tărlungeni – Foresta Suceava
UTA Bătrâna Doamnă – CSM Râmnicu Vâlcea
ASU Poli Timișoara – Chindia Târgoviște
CS Balotești – ACS Berceni
Partida Luceafărul Oradea – Academica Clinceni se va disputa la o dată ulterioară.