Liga a II-a

FRF a decis: partida Rapid Suceava – Sportul Studențesc nu se dispută



Neculai Grosu: „Hârtia oficială primită de la Comisia de Disciplină nu oferă nici un fel de amânunt în plus, ne anunță doar că meciul nu se dispută”
Neculai Grosu: „Hârtia oficială primită de la Comisia de Disciplină nu oferă nici un fel de amânunt în plus, ne anunță doar că meciul nu se dispută”

Partida programată astăzi, pe Areni, între Rapid Suceava și Sportul Studențesc, contând pentru etapa inaugurală a sezonului 2013-2014, nu se va mai disputa. Decizia a fost luată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal, care a decis să nu programeze gruparea bucureșteană pentru acest meci, întrucât clubul patronat de Vasile Șiman nu a achitat în termen datoria de 9.500 de lei către Rapid Suceava. Suma reprezintă cheltuielile de deplasare, cazare și masă pe care „ceferiștii” le-au suportat pe data de 30 mai, când a fost programat pentru prima oară meciul cu cântec din sezonul trecut dintre Sportul Studențesc și Rapid. „Gruparea bucureșteană a avut termen până vineri, la ora 13.00, să facă dovada plății către Rapid. Întrucât acest lucru nu s-a întâmplat, Comisia de Disciplină a decis să nu programeze acest joc, astfel că arbitrii și observatorii au fost anunțați să nu mai facă deplasarea la Suceava”, a declarat organizatorul de competiții al alb-vișiniilor, Neculai Grosu. Date fiind antecendentele sucevenilor în litigiile cu Sportul Studențesc și aura care o au bucureștenii de echipă favorizată de FRF, oficialii Rapidului par neîncrezători că acest caz se va încheia totuși aici. „Hârtia oficială primită de la Comisia de Disciplină nu oferă nici un fel de amânunt în plus, ne anunță doar că meciul nu se dispută. Sper să nu se mai ajungă iar la alte amânări sau rejucări precum în sezonul precedent, iar regulamentul să fie aplicat la fel pentru toată lumea”, a precizat Grosu.
Așadar, deocamdată nu se știe dacă partida va fi omologată cu scorul de 3-0 în favoarea Rapidului, sau dacă formația Sportul Studențesc, fiind la a nu știu câta abatere, va fi exclusă din campionat.
Pe rapidiști îi așteaptă un sezon de toamnă infernal
Până la clarificarea situației, gruparea antrenată de Marin Barbu va debuta în actualul sezon al Ligii a II-a săptămâna viitoare, când va evolua în deplasare, pe terenul formației Unirea Slobozia.
Iată cum se prezintă programul sezonului de toamnă pentru Rapid:
Etapa a II-a – 14 septembrie:
Unirea Slobozia – Rapid Suceava
Etapa a III-a – 18 septembrie:
Dunărea Galați – Rapid Suceava
Etapa a IV-a – 21 septembrie:
Rapid Suceava – ACS Berceni
Etapa a V-a – 28 septembrie:
Gloria Buzău – Rapid Suceava
Etapa a VI-a – 5 octombrie:
Rapid Suceava – Unirea Tărlungeni
Etapa a VII-a – 9 octombrie:
SC Bacău – Rapid Suceava
Etapa a VIII-a – 12 octombrie:
Rapid Suceava – CF Brăila
Etapa a IX-a – 19 octombrie:
FC Clinceni – Rapid Suceava
Etapa a X-a – 26 octombrie:
Rapid Suceava – CSMS Iași
Etapa a XI-a – 2 noiembrie:
Farul Constanța – Rapid Suceava
Etapa a XII-a – 6 noiembrie
Rapid Suceava – Rapid București
Etapa a XIII-a – 9 noiembrie:
Rapid Suceava va sta.
Etapa a XIV-a – 16 noiembrie:
Sportul Studențesc – Rapid Suceava
Etapa a XV-a – 23 noiembrie:
Rapid Suceava – Unirea Slobozia
Etapa a XVI-a – 30 noiembrie:
Rapid Suceava – Dunărea Galați
Etapa a XVII-a – 7 decembrie:
ACS Berceni – Rapid Suceava
Etapa a XVIII-a – 13 decembrie:
Rapid Suceava – Gloria Buzău
Federația Română a decis să schimbe începând din acest sezon sistemul de desfășurare a eșalonului secund. Competiția a fost structurată în două serii, prima fiind alcătuită din 13 formații, iar cealaltă, doar din 12. Ediția de campionat 2013-2014 va conține un sezon regulat, în care se va juca tur-retur, fiecare cu fiecare. La finalul sezonului regulat, primele șase clasate vor evolua în play-off-ul pentru promovarea în Liga I, ocupantele locurilor 7-12 se vor bate în play-out pentru evitarea retrogradării, iar formația de pe locul 13 va pica direct în Liga a III-a. Pentru a împărți în mod egal numărul de meciuri în sezonul de toamnă și cel de primăvară, Federația a decis să programeze în acest an și primele cinci etape din retur. Astfel, pe fotbaliștii Rapidului îi așteaptă o perioadă de foc, urmând ca într-o perioadă relativ restrânsă de timp, de trei luni și o săptămână, între 7 septembrie și 13 decembrie, să dispute nu mai puțin de 17 meciuri în campionatul Ligii a II-a. Pe lângă faptul că este vorba de foarte multe meciuri pentru un lot restrâns numeric și valoric cum este cel al Rapidului, nu trebuie scoase din ecuație nici cheltuielile suplimentare cu organizarea meciurilor, deplasări și cheltuieli de arbitraj în condițiile bugetului de criză de care beneficiază în prezent gruparea suceveană.



Recomandări

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava
Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”
Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”