Frații Ion și Vasile Balint, ziși Nuțu și Sile Cămătaru, și doi apropiați ai acestora au fost arestați, duminică, după altercația ce a avut loc joi la Curtea de Apel București, unde aceștia erau judecați, informează Mediafax.Decizia a fost luată de Judecătoria Sectorului 4 și nu este definitivă, dar este executorie, astfel că frații Cămătaru se întorc în arest.Eu au fost reținuți, alături de trei apropiați, vineri seară, după ce au fost audiați la Poliția Capitalei.Frații Ion și Vasile Balint, zisi Nuțu și Sile Cămătaru, și alți patru membri din gruparea lor au fost aduși, vineri, la Poliția Capitalei, pentru a fi audiați după altercația ce a avut loc joi la Curtea de Apel București, unde aceștia erau judecați.Cei șase membri ai clanului Cămătarilor, printre care și cei doi lideri, au fost ridicați de polițiștii bucureșteni și aduși încătușați pentru audieri la sediul Poliției Capitalei.Ei au fost interogați în dosarul de lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice deschis joi de polițiști în urma incidentului de la CAB.În timp ce era condus în sediul Poliției Capitalei de mascați, Nuțu Cămătaru a declarat că el n-a făcut nimic. „Erați și voi acolo (la CAB, n.r.)”, le-a spus el jurnaliștilor.Membrii mai multor grupări interlope din Capitală, printre care și frații Cămătaru, au fost joi la sediul CAB, unde sunt judecați sub acuzația de inițiere, constituire de grup infracțional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. În total, sunt 20 de persoane judecate în dosar.Mai multe persoane aflate la proces au intrat într-un conflict pe holurile Curții de Apel București.Robert Gabriel Bușă, zis Robert a lui Ioc, inculpat în dosar a fost dus de la sediul instanței la spital, având o rană în zona nasului. Înainte de sosirea ambulanței, el a susținut că a fost tăiat de Vasile Balint, zis Sile Cămătaru.