Un tânăr în vârstă de 28 de ani din Fălticeni a fost încătușat acum două zile de polițiști după ce a pierdut și ultima cale de atac și a fost condamnat definitiv și irevocabil la patru ani de închisoare pentru tentativă de omor. Acum mai bine de doi ani autorul l-a înjunghiat de patru ori pe un tânăr de 20 de ani, care cu puțin timp înainte îl agresase pe fratele său, agent de poliție, la acea vreme ajutor al șefului de post din Drăgușeni.
Conform anchetei procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în noaptea de 7 spre 8 august 2010, având asupra sa un cuțit, Ionuț Cătălin Burțilă a amenințat mai multe persoane în zona terasei non-stop „Thales” din municipiul Fălticeni, după care a pornit cu mașina în căutarea lui Marius Ionuț Lucan, un tânăr de etnie romă, care cu câteva ore înainte îl agresase pe fratele său, agentul de poliție Andrei Burțilă.
În aceeași noapte agresorul l-a găsit pe Marius Ionuț Lucan și l-a înjunghiat de mai multe ori. Victima a avut nevoie de 23-24 de zile de îngrijiri medicale, medicii constatând că viața i-a fost pusă în pericol. În aceste condiții fapta a fost încadrată la tentativă de omor.
Dacă inițial, de pe pat de spital, tânărul înjunghiat povestea cum a fost atacat cu cuțitul de către inculpat, ulterior el a revenit asupra declarațiilor și a susținut că s-a tăiat singur. Aceeași variantă a susținut-o și tânărul acuzat de tentativă de omor. Probele adunate ințial și declarațiile martorilor au fost suficiente însă pentru ca Ionuț Cătălin Burțilă să fie trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat.
Inițial, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpat la șapte ani de închisoare. Curtea de Apel Suceava a redus pedeapsa la patru ani de închisoare, printr-o decizie emisă pe 25 ianuarie 2012. Recursul declarat la Înalta Curte de Casație și Justiție nu a făcut decât să păstreze sentința Curții de Apel Suceava, astfel că Ionuț Cătălin Burțilă are de executat patru ani de închisoare.