Liga a IV-a

Frătăuții Noi II a făcut scor în primul meci pe 2014



După o pauză de patru luni de zile, ieri s-au reluat meciurile din Liga a IV-a de fotbal la nivelul județului Suceava. Scorul etapei cu numărul 15 a fost înregistrat în confruntarea Sporting II Arbore – Bucovina II Frătăuții Noi, în care oaspeții au câștigat cu 9 – 2. Liderul din Preutești nu a avut probleme în confruntarea de pe teren propriu cu Avântul Volovăț, asta chiar dacă la pauză scorul era egal, 1 – 1, Vasiliu reușind un hatrick în victoria cu 5 – 1. A doua clasată, Bradul Putna a făcut un prim pas greșit în acest an, după ce a remizat pe teren propriu, scor 1 – 1 în compania Liteniului, Țugui, de la gazde stabilind egalitatea cu un autogol. Minerul Iacobeni a obținut trei puncte dintr-un penalty în prelungirile partidei cu Zimbrul Siret, după ce a condus la pauză cu 2 – 0, dar a fost egalată în minutul 71. Șomuz Fălticeni se păstrează pe locul patru în clasament, la un punct de podium, grație victoriei cu 2 – 1 din deplasarea de la CS Gura Humorului. Viitorul Verești a câștigat la scor de neprezentare, acasă, cu Moldova Drăgușeni, după 1 – 0 la pauză și două goluri marcate pe final, în minutele 83 și 91.
Rezultatele etapei a XV-a:
Sporting II Arbore – Bucovina II Frătăuții Noi 2 – 9
Bradul Putna – Viitorul Liteni 1 – 1
Minerul Iacobeni – Zimbrul Siret 3 – 2
CS Gura Humorului – Șomuz Fălticeni 1 – 2
Viitorul Verești – Moldova Drăgușeni 3 – 0
Progresul Frătăuții Vechi – Voința Stroiești 2 – 0
Șomuzul Preutești – Avântul Volovăț 5 – 1
Clasament
1. Șomuzul Preutești 15 12 3 0 46-12 39p
2. Bradul Putna 15 11 2 2 48-11 35p
3. Bucovina II Frătăuții Noi 15 10 2 3 34-16 32p
4. Șomuz Fălticeni 15 10 1 4 32-20 31p
5. Progresul Frătăuții Vechi 15 9 1 5 35-25 28p
6. Minerul Iacobeni 15 5 4 6 26-29 19p
7. Avântul Volovăț 15 5 3 7 26-22 18p
8. CS Gura Humorului 15 4 6 5 15-16 18p
9. Moldova Drăgușeni 15 4 2 9 32-40 14p
10. Viitorul Liteni 15 4 2 9 19-34 14p
11. Zimbrul Siret 15 4 2 9 17-33 14p
12. Viitorul Verești 15 4 2 9 21-46 14p
13. Sporting II Suceava 15 4 1 10 32-53 13p
14. Voința Stroiești 15 2 3 10 16-42 9p



Recomandări

Tarife speciale pentru gestionarea deșeurilor, inclusiv din construcții și demolări, stabilite în municipiul Suceava

Gestionarea deșeurilor voluminoase, din reamenajările interioare sau exterioare generate de persoanele fizice, taxată separat, cu contract
Gestionarea deșeurilor voluminoase, din reamenajările interioare sau exterioare generate de persoanele fizice, taxată separat, cu contract