Cea de-a VIII-a ediție a Simpozionului „Bucovina – file de istorie”, manifestare organizată la Suceava, în intervalul 24-26 noiembrie a.c., în paralel cu Simpozionul Național „Artă și civilizație medievală”, de Complexul Muzeal Bucovina împreună cu Ministerul Culturii și Cultelor și Facultatea de Istorie-Geografie a Universității „Ștefan cel Mare”, este dedicată integral fostului primar al urbei, Franz Ritter von Des Loges, edilul în timpul căruia Suceava a intrat, din punct de vedere edilitar, în rândul celorlalte orașe din monarhia austro-ungară. Este vorba în primul rând de construirea unor edificii publice care se păstrează și în prezent, edificii care au avut și au în continuare un rol dominant în compoziția urbanistică a Sucevei. Franz Ritter von Des Loges, de origine franco-elevețiană, s-a născut la Viena în anul 1846 și s-a stabilit în Bucovina, așa cum scrie Liviu Marian în textele sale despre Suceava, „ca pensionar al statului român”, unde lucrase ca inginer la societatea care a construit linia ferată Lemberg-Cernăuți-Iași. Înnobilat cu titlul de cavaler, el s-a stabilit la Suceava și s-a căsătorit cu localnica Lola Isopescu, fiind ales primar al urbei și bucurându-se de mai multe mandate care s-au succedat, fără întrerupere, între anii 1891-1914. Cu oarecare malițiozitate Liviu Marian scria că acesta era un „bătrânel simpatic” căruia îi cam plăceau vinurile din pivnițele Burdujenilor pentru care trecea adesea dincolo, în regat, pe podul de lemn construit peste Apa Sucevei. Ceea ce l-a făcut pe Franz Ritter von Des Loges să rămână în memoria cetățenilor a fost faptul că orașul a dobândit, prin construcțiile ridicate în perioada în care a fost primar, demnitatea unei capitale de district (Ducatul Bucovinei era împărțit atunci în zece districte, ținuturi sau căpitănii: Cernăuți, Câmpulung, Coțmani, Gura Humorului, Rădăuți, Siret, Storojineț, Suceava, Vășcăuți și Vijnița). Edificiul cel mai impunător care s-a înălțat atunci a fost cel al Primăriei Sucevei (actualul Palat Administrativ) în jurul căruia s-a configurat noul centru urban, față de centrul vechi, istoric, al așezării medievale, circumscris în perimetrul marcat de Curtea Domnească, Biserica Sf. Gheorghe -Mirăuți și Biserica Sf. Dumitru cu Turnul Lăpușneanu, unde se afla veche Primărie, care a funcționat (probabil din anul 1784) într-un imobil fără etaj, care a suferit ulterior o serie de modificări impuse de cerințele publice și de instalarea, tot acolo, a gimnaziului sucevean (actualul corp vechi, secția de muzică din cadrul Liceului de Arte Plastice „Ciprian Porumbescu). Noua Primărie, construită după planurile arhitectului Peter Paul Brang, a fost ridicată între anii 1903-1904, iar o parte din materiale au fost aduse fie de la Viena, fie din alte zone ale imperiului habsburgic (pe țiglele acoperișului putea fi văzută marca imprimată a fabricii Dachowek-Plazowska). De fapt în aceeași perioadă (în care în Suceava s-a construit o linie ferată urbană, care pornind din Gara Ițcani traversa orașul având capătul de linie în apropierea Policlinicii de astăzi ) s-a trecut și la ridicarea, după planurile inginerului Alojz Friedel, a Casei Polone (Dom Polski) finalizată în 1907, local în care s-au instalat (în anul 1912) primele aparate de proiecție cinematografică. Un alt edificiu, ridicat în anii 1902-1903 de către antreprenorul și constructorul J. Bochnner, a fost cel al Căpităniei Districtuale (actualul sediu al Muzeului de Istorie) iar cu un deceniu mai înainte (începând cu anul 1893 și încheiată în 1895) s-a construit, pe locul vechii Piețe de lemne, clădirea liceului, care, după Marea Unire din anul 1918, a primit numele lui Ștefan cel Mare. În 1891, chiar în anul în care Franz Ritter von Des Loges devenea primar al urbei, s-a construit și spitalul vechi sau, cum i se spunea atunci, „Casa publică generală a bolnavilor din Suceava”. Spre cinstirea memoriei primarului Franz cavaler Des Loges, care a decedat în anul 1914, sucevenii i-au ridicat deasupra criptei din cimitirul orașului un monument funerar (în anul 1931) „în numele cetățenilor recunoscători”. Monument la care se va oficia, cu prilejul organizării simpozionului de la sfârșitul acestei săptămâni, o slujbă ecumenică având în vedere că se împlinesc totodată 160 de ani de la nașterea lui Franz Ritter von Des Loges.





