Franțuzoaica care a primit prima grefă de față din lume își revine



La cinci luni după ce a fost supusă unei operații în cadrul căreia a primit prima grefă parțială de față din lume, franțuzoaica Isabelle Dinoire a declarat că fața ei a început să fie sensibilă și să capete mobilitate, transmite AFP.
„Cicatricele s-au estompat considrabil. Medicii sunt încrezători că situația va continua să se amelioreze. În plus, fața mea este din nou sensibilă”, a povestit într-un interviu femeia în vârstă de 38 de ani care nu a mai avut intervenții publice din luna februarie.
„Am în continuare mici probleme de mobilitate sau, așa cum spun medicii, de simetrie”, a declarat ea, precizând că „mai are mici probleme de pronunție” la unele cuvinte.
Deși chipul ei nu este încă perfect, Isabelle este conștientă că a făcut progrese semnificative. „La început aveam probleme în a mă face înțeleasă, în timp ce în prezent nu mai am decât mici probleme legate de asta”, a adăugat ea.
Pentru a evita respingerea grefei, Isabelle Dinoire este în continuare supravegheată atent de medici și trebuie să urmeze un tratament special. Femeia s-a declarat totuși mulțumită că a trecut de la „20 la 10 pastile pe zi”.
Isabelle mai trebuie să depășească o situație dificilă din punct de vedere psihic: să se obișnuiască cu un chip care nu este al ei. Ea a declarat că, cu excepția unei oglinzi neclare în care urmărește eventualele semne ale unei respingeri a grefei, nu s-a apropiat încă de vreo oglindă normală, pentru că „este prea devreme”.
Pentru moment, Isabelle Dinoire nu iese din casă decât pentru a-și plimba câinele pe care și l-a cumpărat.