Lumina din inimi

Frânturi dintr-un jurnal ierusalimitean (II)



Negrăită este bucuria Învierii! Fiecare o păstrează în suflet și o trăiește conform evlaviei personale. După o pregătire de șapte săptămâni, întâmpinăm Praznicul praznicelor și sărbătoarea sărbătorilor cu lumină în suflet și nădejde în milostivirea lui Dumnezeu.
Sfânta Lumină de la Mormântul unde a fost așezat pentru trei zile Lumina lumii a fost dusă și anul acesta în România, spre a fi dăruită în Noaptea cea sfântă aproape în toate zonele țării, poporului dreptmăritor român.
S-au aflat la Ierusalim delegații Patriarhului României, Episcopii Varlaam Ploieșteanul și Varsanufie Prahoveanul, împreună cu Arhim. Paisie Teodorescu. Au făcut un pelerinaj în locurile cele mai importante ale Țării Sfinte și s-au întâlnit cu Patriarhul Ierusalimului și a toată Palestina, Preafericitul Teofil al III-lea. Patriarhul s-a bucurat și i-a cinstit după cuviință. Se aflau la Patriarhia Ierusalimului și delegații din Biserica Ortodoxă Greacă, Patriarhia Moscovei (mai multe eparhii, între care Ucraina și Moldova), Patriarhia Serbiei, Bulgariei, Biserica Ciprului, a Poloniei ș.a.
La slujba Sfintei Lumini era adunată lumea de pe lume…
M-am bucurat să slujesc în soborul prezidat de Patriarhul Ierusalimului. Aceeași cinste am primit-o în noaptea cea mare a Învierii, la Liturghia oficiată în Biserica Sfântului Mormânt al Domnului Cel înviat din morți și apoi la Vecernia iubirii, cum o numesc ierusalimitenii (a doua Înviere), când am citit Evanghelia (și) în limba română. După slujbă, ca întotdeauna, Patriarhul Ierusalimului ne-a invitat în Sala Tronului unde, s-au rostit cuvântări într-o atmosferă cordială.
În noaptea de 3 spre 4 mai, la invitația Patriarhului Ierusalimului, am slujit Sfânta Liturghie în Biserica Sfântului Mormânt, cu prilejul vizitei Primatului Bisericii Kareliei și a toată Finlanda, Preafericitul Leon. Cu câteva zile mai înainte oaspetele fusese primit la Poarta Yaffo și apoi condus, într-o impresionantă procesiune, până la Biserica Sfântului Mormânt și a Sfintei Învieri, unde a fost săvârșit un Te Deum. La sediul Patriarhiei Ierusalimului, în onoarea Primatului Bisericii Ortodoxe din Finlanda a fost oferită o recepție și i-a fost decernat Ordinul Sfântului Mormânt. În cuvântul său, Patriarhul Teofil a evocat momentul vizitei Sale în Finlanda, pentru care păstrează o frumoasă aducere aminte.
Cu trei-patru zile înainte de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință (după calendarul ierusalimitean), Preafericitul Patriarh Teofil m-a chemat la Sediul Patriarhiei Ierusalimului și am discutat în legătură cu hramul bisericii Reprezentanței Patriarhiei Române din Ierusalim. Deși avea un program prestabilit, lesne de înțeles pentru agenda unui patriarh, a poposit totuși în biserica română din Ierusalim, însoțit de Arhiepiscopii Doroteos de Avilon și Aristarhos de Konstantini.
După întâmpinarea oficială din fața Reprezentanței Patriarhiei Române din Ierusalim, din strana arhierească, Patriarhul a cântat o mare parte a Utreniei și a săvârșit apoi, în sobor de arhierei, preoți și diaconi, Sfânta Liturghie. A rostit un cuvânt frumos, ne-a adus daruri și binecuvântare. I-am mulțumit prin câteva cuvinte, spunându-i: „Cu profund respect, Vă urăm bun venit în acest loc binecuvântat, în care ne unește astăzi, cu legătură sfântă, pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, ocrotitorul acestei sfinte biserici românești, zidită cu mare jertfă la începutul veacului XX. Prezența Sanctității Voastre aici reprezintă pentru noi toți expresia dragostei și a purtării de grijă pastorale, pe care am simțit-o în decursul timpului, atât din partea Preafericirii Voastre, cât și a înaintașilor Voștri. Importanța evenimentului de astăzi are însă un caracter deosebit, cu proiecții luminoase în relațiile interortodoxe dintre cele două Biserici ale noastre, Patriarhia Ierusalimului și Patriarhia Română, pe care o reprezint aici. Vă mulțumim pentru clipele sfinte la care Preafericirea Voastră și Sinodia care vă însoțește ne-ați făcut părtași, precum și pentru cuvântul părintesc, pe care îl vom păstra în memorie, ca pe un tezaur de preț. Vă rugăm să primiți dragostea noastră fiască și cele mai bune urări întru Hristos, în lumina Învierii Sale și a prăznuirii de azi. Vă mulțumim în numele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru această prezență istorică în biserica Așezământului românesc din Ierusalim.”
Cu prilejul hirotoniei întru arhiereu a părintelui Arhimandrit Ieronim Crețu, Proinsuperiorul Așezămintelor românești din Țara Sfântă, i-am trimis câteva rânduri de felicitare:
Odată cu răspunsul la salutul vestitor de biruință, Vă confirmăm primirea invitației pe care ne-ați adresat-o în legătură cu apropiata hirotonie întru arhiereu a Înaltpreacuvioșiei Voastre.
Vă mulțumim pentru poftire și dăm slavă Bunului Dumnezeu pentru acest moment încărcat de har, bucurie sfântă și nădejde de frumoasa slujire a Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos, cu încredințarea că veți fi vrednic colaborator Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care V-a chemat și recomandat călduros. Cu acest binecuvântat prilej Vă adresăm urările cuvenite de sănătate, pace sfântă și lucrare rodnică în noua treaptă ierarhică pe care veți păși în curând.
Exprimăm mulțumiri pentru îndelungata și jertfelnica strădanie pe care ați depus-o în vremea când v-ați aflat la conducerea Așezămintelor românești din Țara Sfântă, subliniind în mod deosebit atenția manifestată pentru edificarea ansamblului eclesial din orașul biblic Ierihon, care V-a fost mereu la inimă și care Vă datorează existența.
Alături de ceilalți Apocrisiarhi ai Patriarhiei Române în Țara Sfântă, Vă aflați printre ctitorii Așezămintelor românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon, cu o contribuție pe care istoria o va păstra într-un loc distinct.
În noul pomelnic rânduit la Proscomidiar, pentru așezarea miridelor întru netrecătoare pomenire, v-am scris numele printre ctitorii vii, alături de ceilalți superiori ai Așezămintelor, care s-au jertfit cu ani în urmă pentru bunul mers al acestei misiuni: Arhiepiscopul Pimen, Arhiepiscopul Irineu, Arhiepiscopul Ioan și Episcopul Vincențiu.
Dimpreună cu soborul de acum al Reprezentanței Patriarhiei Române în Ierusalim și al Așezământului de la Ierihon, înălțăm smerită rugăciune către Părintele Îndurărilor, implorând nemărginita Sa milostivire asupra Înaltpreacuvioșiei Voastre, pentru a binecuvânta prezentul și viitorul lucrării pastorale la care ați fost chemat.
Îl rugăm stăruitor pe Dumnezeu să Vă răsplătească cu mărinimie osteneala arătată la înălțarea altarelor sfinte de la Ierihon, unde se slujește în dulcele grai românesc.
Chiar dacă din binecuvântate pricini nu vom fi prezenți la slujba Hirotoniei, Vă însoțim cu rugăciunea și prețuirea noastră, în numele comunității românești din Sfânta Cetate a Ierusalimului.
Arhim. Timotei AIOANEI – ZIARUL LUMINA



Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează un simpozion de studii canonice în contextul sărbătoririi Centenarului Patriarhiei Române

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează un simpozion de studii canonice în contextul sărbătoririi Centenarului Patriarhiei Române
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează un simpozion de studii canonice în contextul sărbătoririi Centenarului Patriarhiei Române

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului
Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului

„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant

„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant
„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant