Frânturi dintr-un jurnal ierusalimitean (I)

Cetatea Ierusalimului
Aprilie 2014
„Acum toate s-au umplut de lumină,
și cerul și pământul și cele de dedesubt…“
În aceste zile strălucitoare, când gândul nostru se îndreaptă către Mântuitorul Iisus Hristos Care a biruit moartea și a dăruit viață veșnică celor ce cred în El, ne aducem aminte cuvintele vieții veșnice pe care Domnul le spunea ucenicilor Săi, și prin ei, nouă tuturor: „Puțină vreme mai este Lumina la voi. Umblați până când aveți lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; căci cel ce umblă în întuneric nu știe unde merge. Până când aveți lumina, credeți în lumină, ca să fiți fiii luminii“ (Evanghelia după Ioan – XII, 35).
Aceasta este dorința noastră, de a părăsi întunericul și de a ne îmbrăca în haina cea luminoasă pe care a primit-o fiul risipitor atunci când s-a întors în casa Părintelui celui Bun.
Acum, bucurându-ne de schimbarea veșmântului sufletului prin lucrarea pocăinței și prin marele dar al Învierii, cântăm împreună cu Biserica întreagă: „Ziua Învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea și unul pe altul să ne îmbrățișăm! Să zicem fraților și celor ce ne urăsc pe noi: să iertăm toate pentru Înviere! Și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând, și celor din mormânturi viață dăruindu-le“.
La Ierusalim nu sunt livezi întinse de măr care să înmiresmeze sărbătoarea Paștilor, ca îndulcea Moldovă și-n toate ținuturile românești. În aceste locuri, copacii care au florile parfumate înfloresc într-un alt răstimp. Bunăoară, în luna februarie, Muntele Măslinilor te întâmpină cu portocalii, mandarinii și lămâii înfloriți, iar mireasma e străină lumii acesteia. Se zice că la fel este atmosfera în paradis.
Cu ani în urmă, aflându-mă în bătrâna Eladă, am poposit în insula Creta la vremea înfloririi portocalilor. Deși acest lucru se întâmpla în 1995, n-am uitat niciodată imaginea aceea, iar mireasma răsare uneori ca dintr-o poveste…
La vremea Sfintelor Paști, în Ierusalim sunt deja primele fructe coapte (acridele), iar lanurile sunt aproape gata de seceriș.
Am regăsit Ierusalimul având parfumul său inconfundabil, cu uliți strâmte și cerul senin, necuprins, atmosferă pe care o descoperi permanent, neputând fi cuprinsă în tipare omenești sau în cuvinte grăbite.
Ca și prima dată când am pășit prin Cetatea Sfântă, aveam impresia că mă aflu cu veacuri în urmă, așteptând să treacă, purtându-și armurile, cavalerii cruciați. Lumina electrică și aparatele moderne din magazine mă readuc îndată la realitatea vremurilor în care trăim.
Cu diferite prilejuri am poposit și-n alte cetăți vechi, dar nici una nu poate concura cu istoria, sfințenia și tainele Ierusalimului…
Așadar, pentru a treia oară la Ierusalim, în timpul primului pătrar al anului. La jumătatea lui ianuarie am fost în pelerinaj, împreună cu stareții, starețele și monahii mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor. Clipe frumoase, folositoare, de neuitat.
După puține zile reveneam la Ierusalim, însoțindu-l pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon al Târgoviștei, delegatul Patriarhului României, venit într-o misiune irenică, împreună cu părintele profesor Viorel Ioniță și părintele consilier patriarhal Michael Tița.
Atunci, Arhipăstorul Târgoviștei m-a prezentat obștii de la Reprezentanța Patriarhiei Române în Ierusalim și a spus cuvinte frumoase Patriarhului Teofil al Ierusalimului și a toată Palestina odată cu numirea mea ca nou Reprezentant al Patriarhiei Române în Țara Sfântă.
Revenirea a treia oară într-un timp atât de scurt a fost diferită de celelalte vizite la Ierusalim. Pe umeri slabi apăsa grija unei slujiri la înălțimea căreia nu mă ridic. Au venit de asemeni trei consilieri patriarhali (Leonard Ciofu, Aurel Drăguș și Petre Chiuță), părtași la procesul de predare-primire, așa cum se obișnuiește într-o asemenea împrejurare. Unul dintre ei nu fusese niciodată în Țara Sfântă. I-am observat dorința de a se achita de obligațiile de serviciu, dar și bucuria primei sale călătorii ca pelerin pe urmele Domnului.
În grădina Ghetsimani, de la poalele muntelui Eleonului, mii de credincioși se aflau în locul unde Domnul S-a rugat stăruitor Părintelui ceresc să fie împlinită voia Lui… Acolo, săvârșeau Liturghii mulți preoți cu ucenicii care-i însoțeau în pelerinaj. Alături de Biserica Națiunilor, măslinii care sunt din vremea Mântuitorului ne-au vorbit în felul lor și au dat tainic mărturie despre ziua în care Învățătorul a fost trădat cu o sărutare vicleană de ucenicul pizmătăreț și nerecunoscător…
Alături am văzut biserica care adăpostește mormântul ce s-a făcut Scară către Cer, în care a fost așezat pentru puțin timp Izvorul Vieții, cum o numesc cântările Bisericii pe Maica Luminii. M-am bucurat să întâlnesc și acolo, ca peste tot în Ierusalim, pelerini români, din țară și din diaspora.
Am refăcut apoi Drumul Crucii sau al durerii și umilințelor pentru Cel Care era fără de păcat. Opririle sau popasurile Domnului dinaintea răstignirii Sale sunt precis însemnate, cu momente de rugăciune și meditație (chiar cu lecturi din referatul biblic) la biserici și capele care vorbesc de cel mai cutremurător moment al istoriei umanității. Am văzut oameni care purtau pe întregul traseu Crucea pe spate, imitându-L pe Domnul Care a căzut sub povara ei. Ulițele strâmte ale cetății sunt astăzi asaltate de pelerini, aceștia fiind uneori „agresați“ de insistența comercianților și a vânzătorilor de la buticuri, primitori la prima vedere și dornici de a-și vinde sub orice formă produsele.
Și în cetatea Betleemului, ca în toate altarele ortodoxe, în Vinerea cea Mare, pe înserat, s-a săvârșit slujba Prohodului Domnului. Destul de mulți credincioși, în majoritate arabi, cântau alternativ alături de sobor, în limbile greacă și arabă, cântare de îngropare Domnului. O impresionantă procesiune cu tobe și instrumente din tradiția zonei au însoțit Sfântul Epitaf în jurul istoricei biserici de pe locul unde S-a înomenit (a devenit fiu al Fecioarei) Dumnezeu – Cuvântul.
Arhim. Timotei Aioanei – ZIARUL LUMINA