Cu acest forfait al lui Mutu pentru meciul cu Franța, sintagma „generația lui Mutu și Chivu” nu prea mai are acoperire pentru ratarea acestor preliminarii. Cei doi au fost împreună pe teren doar la meciul tur, acel 2-2 de la Constanța, unul care n-a fost deloc rău pentru naționala noastră. Oricum nu cel în care s-a compromis calificarea. Mutu a mai bifat și înfrângerea cu Serbia, 2-3. Întrebarea care aud că se pune acum este dacă mai avem șanse să batem la Paris fără Mutu. Dar înainte oare aveam?! Sigur că ideea cu care mergem acolo, de a câștiga, este cea corectă, dar după potențiala victorie ar rămâne doar o emulație fără precedent, nimic altceva. Mă uit pe clasament, și doar matematica ne mai oferă șanse. Dacă batem acum, mai așteptăm o înfrângere a Franței în Serbia și eventual încă vreun punct pierdut la Paris cu Faroe și Austria. Bineînțeles, în condițiile în care noi batem tot, inclusiv în Serbia. Orice am face, tot stăm la mâna altora. Ne vom ruga ca sârbii să-i bată pe francezi pentru ca, în meciul imediat următor, cu calificarea în buzunar, să fie mai blânzi cu noi. Uităm însă că dacă noi îndeplinim sâmbătă condiția pentru a spera, adică victorie cu cocoșii, sârbii vor fi deja calificați. De ce și-ar mai da silința să bată Franța? Păi pentru că noi le-am dat benzină când cu embargoul, desigur…
Revenind la șansele noastre pentru meciul de sâmbătă, nu cred că absența lui Mutu ne va pune pe butuci. Aveam nevoie de un Mutu în vână, nu unul pe post de sperietoare. Să nu uităm că, la revenirea sa după perioada de inactivitate cauzată de suspendarea pentru consum de droguri, Mutu a jucat foarte slab în Olanda, căzând în fund la o fază clară de gol. Iar atunci nu avea probleme de sănătate. Dacă avem într-adevăr nevoie de ceva ca să învingem Franța, acela nu e neapărat Mutu, ci un strop de noroc. Franțujii s-o dea în bară și să ia plasă doar la figurat!
