Cele șase luni de președinție UE asigurată de Franța se încheie cu relații cordiale între Paris și Londra, dar cu tensiuni în cadrul „motorului” franco-german, comentează AFP. Situația l-ar putea determina pe președintele francez, Nicolas Sarkozy, care a și oferit deja indicii în acest sens, să încerce să îmbunătățească relațiile cu cancelarul german, Angela Merkel, continuând însă să cultive legăturile cu Marea Britanie condusă de premierul Gordon Brown, apreciază analiștii.
Rivalitățile, neînțelegerile și incompatibilitățile între stilul hiperactiv al lui Sarkozy și ponderația lui Merkel i-au făcut pe cei doi să apară complet diferiți de cuplurile emblematice ale reconcilierii franco-germane – de Gaulle-Adenauer, Giscard-Schmidt sau Mitterand-Kohl.
Partener asociat de Franța în ceea ce privește criza financiară, cooperarea Marii Britanii a fost solicitată și în alte domenii – militare, cum a fost cazul combaterii pirateriei, sau diplomatice, cum este cel referitor la Republica Democratică Congo (RDC).
Punctul culminant al nemulțumirii franco-germane a fost atins în data de 8 decembrie, la un mini-summit privind relansarea economică, care a fost organizat la Londra, în prezența lui Sarkozy și a lui Brown, dar la care nu a fost invitată și Merkel.
Henrik Utterwedde de la Institutul franco-german de la Ludwigsburg (DFI) consideră că „este puțin exagerat să vorbim despre o criză franco-germană, dar există, cu siguranță, un moment prost”.
Dacă stilul personal al lui Sarkozy, ajutat în acest sens de soția sa, Carla Bruni-Sarkozy, seduce presa și publicul britanic, acesta este mult mai puțin bine privit în Germania.
„Pentru nemți, Sarkozy ilustrează o caricatură a voluntarismului francez în stilul husarilor”, apreciază Utterwedde. Dând impresia că ar căuta la Londra sau în alte locuri alianțe împotriva Berlinului, „a semănat neîncrederea, nu încrederea”, afirmă expertul german, exprimându-și speranța că relația ar putea fi îmbunătățită anul viitor, după încheierea președinției franceze a UE.
Thomas Klau, de la European Council on Foreign Relations (ECFR), consideră că și Germania are o parte din responsabilitate. Rivalitățile din interiorul marii coaliții conduse de Merkel, intensificate înaintea alegerilor din toamna anului viitor, provoacă „o paralizie a politicii europene germane, deoarece nici un partid nu riscă să își asume poziții ambițioase”, afirmă el.
„Acest lucru poate genera tensiuni puternice, în special când la Paris există un președinte căruia îi place să ia decizii rapid”, adaugă Klau.
În plus, perspectiva înlocuirii Germaniei cu Marea Britanie ca partener privilegiat al Franței în Europa nu este realistă, apreciază experții. Buna înțelegere dintre Sarkozy și Brown nu trebuie să ascundă divergențele de durată dintre Paris și Londra în ceea ce privește Politica Agricolă Comună sau liberalizarea comerțului.
Sylvie Goulard, președinte al Mișcării Europene – Franța, consideră că buna cooperare dintre Franța și Marea Britanie are la bază pragmatismul și nu pune neapărat în pericol relațiile cu Berlinul.
„Marea Britanie are o armată mult mai consecventă și capabilă să acționeze în străinătate decât Germania, în timp ce Germania are o greutate economică ce nu poate fi ignorată. O bună președinție UE este cea care cooperează cu ambele țări”, afirmă ea.
Conștient în mod vizibil de necesitatea relansării relațiilor cu Germania, Sarkozy l-a numit la secretariatul de stat pentru Afaceri Europene pe germanofilul Bruno Le Maire. În discursul de preluare a funcției, acesta a făcut un gest rar pentru un oficial francez, adresându-se în germană „prietenilor săi nemți” și promițând să depună toate eforturile pentru a depăși „micile crize”.
