Franța și-a exprimat „uimirea” după declarațiile critice ale Comisiei Europene privind măsurile împotriva romilor, însă dorește evitarea polemicilor, informează AFP.
„Am aflat cu uimire de declarațiile doamnei Viviane Reding (comisarul UE pentru Justiție). Nu credem că prin astfel de declarații se poate îmbunătăți soarta și situația romilor, care sunt în centrul preocupărilor și acțiunilor noastre”, a declarat Bernard Valero, purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe.
Anterior, Comisia Europeană, prin vocea lui Viviane Reding, amenințase Franța cu declanșarea procedurii de infringement pentru nerespectarea legislației UE, catalogând atitudinea Parisului drept „o rușine”.
„Nu este momentul polemicilor sau declarațiilor de acest fel. Este momentul să lucrăm în favoarea romilor. În spiritul acestui obiectiv, colaborăm îndeaproape cu autoritățile de la București, cu partenerii români și cu Comisia Europeană”, precizează Valero.
Viviane Reding și-a exprimat convingerea că Executivul UE nu va avea altă opțiune decât să declanșeze procedura de infringement împotriva Franței.
Valero a evidențiat dificultatea transmiterii „unui mesaj de acest tip, în momentul în care unii sau alții se lansează în declarații explozive”.
„Toată lumea știe bine” că aproximativ nouă milioane de romi din Europa „întâmpină probleme de integrare și socializare în țările respective”, subliniază oficialul francez.
„Există fonduri europene disponibile, există fonduri europene oferite și dorim să fie utilizate mai bine pentru integrarea romilor. Toate eforturile noastre și mobilizarea diplomatică sunt orientate spre acest obiectiv. Acest efort al nostru datează de mult timp”, subliniază Valero, reamintind că în timpul președinției franceze a UE, acum doi ani, a avut loc o conferință ministerială la Paris, pe această temă.