FMI dorește ca minele viabile să fei separate de cele neproductive, iar pierderile acestora să fie minimizate, ceea ce ar putea presupune închiderea unor unități înainte de 2018, termenul limită acceptat de Comisia Europeană, a declarat șeful misiunii de evaluare, Jeffrey Fanks.
„Ceea ce vrem noi să facem pe termen scurt este să ne asigurăm că minele viabile în viitor sunt separate de cele care vor fi eventual închise, și că sunt construite pe baze viabile (cele care nu se închid – n.r.). Vrem să abordăm problema arieratelor, problema costurilor, deci vrem ca minele să nu mai genereze pierderi, pe termen scurt și mediu. Apoi este un proces la nivel european de închidere a minelor neproductive în decursul unor ani, probabil până în 2018. Nu știu dacă Guvernul poate să aștepte până în 2018 ca să facă acest lucru, dar este un proces care se va termina atunci.
Săptămâna trecută, ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat că a discutat cu delegația FMI un program de restructurare a CNH și s-a convenit ca patru din cele șapte mine să rămână viabile, iar trei să intre în proces de închidere până în 2018, cu subvenție de la bugetul de stat.
La rândul său, directorul de țară pentru România al Comisiei Europene, Istvan Szekely, a arătat că programul de închidere a minelor neviabile derulat la nivelul Uniunii Europene este important în primul rând prin componentele de recalificare a personalului și de reconstrucție a zonelor miniere.
„Important este că programul european nu include numai închiderea minelor, ci și instruirea muncitorilor și revitalizarea acestor zone. Nu ne gândim numai la închiderea unor mine, ci la oamenii din aceste zone care își câștigă traiul din aceste mine și cred că acesta este spiritul programului european. Există fonduri pentru calificarea acestor oameni și cred că sunt niște oportunități foarte mari pentru România să revitalizeze aceste zone”, a mai spus Szekely.
CNH, deținută integral de stat, are aproximativ 8.800 de angajați și administrează minele de la Lonea, Petrila, Livezeni, Vulcan, Paroșeni, Lupeni și Uricani.
Datoriile companiei către bugetele statului au urcat cu 10% anul trecut și au ajuns la 4,13 miliarde de lei.