Franco Zeffirelli a aplaudat-o pe Angela Gheorghiu, miercuri seară, la Teatro alla Scala din Milano, unde soprana română a avut primul spectacol aniversar cu „La Boheme”, pe care celebrul regizor l-a realizat, informează biroul de presă al artistei.
Angela Gheorghiu se află la Milano pentru seria de spectacole aniversare „La Boheme” pe care le susține la celebrul Teatro alla Scala. După reprezentația de miercuri, soprana va mai susține spectacole pe 1, 4 și 8 octombrie. Toate aceste spectacole pe care Angela Gheorghiu le susține la Teatro alla Scala sunt sold-out.
„La Boheme” face parte din seria spectacolelor de celebrare a 20 de ani de carieră internațională a Angelei Gheorghiu pe marile scene ale lumii.
Angela Gheorghiu, născută pe 7 septembrie 1965, la Adjud, este un „superstar” al operei internaționale, fiind, totodată, unul dintre cel mai bine vânduți artiști români de muzică clasică. Lansarea sa în străinătate a avut loc în 1992, la Covent Garden, cu „Boema” de Puccini. În același an, a debutat pe scenele renumitelor Metropolitan Opera din New York și Opera de Stat din Viena. De atunci, soprana a cântat pe cele mai mari scene ale lumii. În 2010, Angela Gheorghiu a primit titlul de artista anului la cea de-a 11-a ediție a Classical Brit Awards, la Londra, trofeu pe care l-a câștigat și în 2001. Totodată, în 2010, soprana a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor.
Soprana Angela Gheorghiu va fi distinsă, pe 25 octombrie, de Regele Mihai cu decorația „Nihil Sine Deo”, ce este acordată personalităților marcante, care au realizat performanțe de înalt nivel.
Franco Zeffirelli, născut pe 12 februarie 1923, este un regizor italian și producător de film și televiziune. Zeffirelli este și un apreciat regizor de operă și a fost membru al Senatului italian în perioada 1994-2001 din partea partidului de centru-dreapta Forza Italia.
Franco Zeffirelli a debutat ca asistent al regizorului Luchino Visconti și a devenit cunoscut în 1968, grație lungmetrajului „Romeo și Julieta”, care a primit patru nominalizări la premiile Oscar, însă mai ales grație lungmetrajului din 1967 „Îmblânzirea scorpiei” – cu Elizabeth Taylor și Richard Burton în rolurile principale. Totodată, miniseria de televiziune „Iisus din Nazareth”, cu actorul Robert Powell în rolul principal, a devenit celebră în lumea întreagă și este difuzată în continuare de posturi TV din multe țări în perioada sărbătorii pascale.
Franco Zeffirelli regizează piese de teatru, lungmetraje și spectacole de teatru și de operă de peste 60 de ani.
Franco Zeffirelli este, totodată, primul cetățean italian care a primit Ordinul Imperiului Britanic în rang de cavaler.